Internaţional

Erdogan dă undă verde aderării Finlandei la NATO, nu și Suediei

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat vineri că şi-a dat în cele din urmă acordul pentru aderarea Finlandei la NATO, parlamentul de la Ankara urmând să ratifice aderarea acestei ţări, nu însă şi pe cea a Suediei, transmite Agerpres.

“Am decis să lansăm în parlamentul nostru procesul de aderare a Finlandei la NATO“, a declarat Erdogan după o întrevedere avută la Ankara cu preşedintele finlandez Sauli Niinisto. Preşedintele turc şi-a exprimat speranţa că votul parlamentului turc se va desfăşura înaintea alegerilor legislative care se vor desfăşura pe 14 mai. Coaliţia lui Erdogan are majoritate în legislativ şi nici opoziţia nu s-a manifestat contra primirii Finlandei în Alianţa, aşadar ratificarea ar trebui să fie doar o formalitate.

“Turcia este unul dintre cei mai mari susţinători ai politicii NATO a uşilor deschise. Am văzut că Finlanda a făcut paşi sinceri pentru îndeplinirea promisiunilor înscrise în memorandumul tripartit de la Madrid” semnat în iulie anul trecut, a afirmat preşedintele turc, vorbind la o conferinţă de presă comună cu omologul său finlandez.

Cât despre Suedia, Erdogan a spus că va continua discuţiile cu aceasta asupra chestiunilor legate de terorism şi că ratificarea de către Turcia a intrării acestei ţări în Alianţă va depinde de măsurile luate de guvernul suedez.

Finlanda și Suedia au semnat protocoalele de aderare la NATO așa cum au convenit liderii NATO în declarația finală a summitului lor de la Madrid după soluționarea obiecțiilor Turciei, negocieri diplomatice în cadrul cărora și România a jucat un rol în parafarea unei înțelegeri. În prezent, 28 din cele 30 de state membre, între care și România, au ratificat aderarea celor două țări nordice la Alianța Nord-Atlantică, excepții făcând Ungaria și Turcia, care încă păstrează obiecții în calea aderării finale a celor două state nordice.

Ungaria, singura ţară membră NATO în afară de Turcia care nu a ratificat aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, a anunţat că va ratifica pe 27 martie aderarea Finlandei. Anunţul a fost făcut de Mate Kocsis, liderul grupului parlamentar al formaţiunii Fidesz a premierului Viktor Orban.

În ce priveşte ratificarea aderării Suediei, parlamentul de la Budapesta o va vota “mai târziu”, a mai spus politicianul maghiar.

#Erdogan #NATO #aderarea_Finlandei

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button