Partidul francez de extremă-dreapta Rassemblement national (RN – Adunarea Națională) s-a alăturat luni noului grup politic radical de dreapta intitulat Patrioți pentru Europa, care înlocuiește Identitate și Democrație (ID). Noul grup politic, care se conturează drept a treia forţă politică din Parlamentul European, va fi condus oficial de președintele RN, Jordan Bardella, transmit agențiile de presă AFP și DPA, preluate de Agerpres, transmite sursa.
Alinierea RN la grupul politic Patrioți pentru Europa a fost confirmată luni, a doua zi după turul doi al alegerilor parlamentare din Franța, unde extrema dreaptă a avansat, fără a obține însă majoritatea în Adunarea Națională de la Paris. Odată cu alăturarea RN, noul grup europarlamentar ajunge la 84 de eurodeputați din 12 state membre UE. Parlamentul European numără 720 de eurodeputați.
„Suntem ferm împotriva acestui aspect ultrafederalist al Uniunii Europene – faptul că UE vrea cu orice preţ să domine statele. Jordan Bardella şi Marine Le Pen (liderul de facto al RN – n.r.) lucrează de mult timp pentru a forma un grup care poate influenţa în mod real deciziile Parlamentului European”, a declarat eurodeputatul RN Jean-Paul Garraud în cursul unei reuniuni desfăşurate la Bruxelles.
Înființarea noului grup politic al radicalilor de dreapta din UE a fost anunțată pe 30 iunie la Viena de către Viktor Orban, fostul premier ceh Andrej Babis și liderul Partidului Libertății din Austria, Herbert Kickl. Prin crearea noului grup, liderul ultraconservator de la Budapesta şi-a exprimat ambiţia de a se face auzită o voce diferită în UE – una împotriva susținerii Ucrainei în fața agresiunii militare ruse, împotriva „imigraţiei ilegale” şi pentru „familia tradiţională”.