PoliticăSocietate

Felicitarea Maiei Sandu de Crăciun, marcată de „un an greu”, criza energetică și de războiul din Ucraina

„După un an greu, am ajuns în pragul luminatelor sărbători de Crăciun”. Așa începe mesajul de felicitare al președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, adresat moldovenilor care sărbătoresc pe stil nou în ziua de duminică, 25 decembrie curent. A amintit în el subtil și de criza energetică și de războiul din Ucraina, transmite sursa.

„Craciunul e despre naștere și celebrare, despre viață și speranță, despre generozitate și smerenie. Despre suflet deschis spre bucuriile cerurilor, dar și spre bucuriile celor apropiați. E despre legătura noastră puternică cu cei plecați și cu cei care vin. Nu e sărbătoare mai așteptată de către cei mici, dar și de către cei mari, de către cei numeroși, dar și de către cei singuri. Fiecare dintre noi, în aceste zile, are nevoie de o mică minune. Fiecare dintre noi, în aceste zile, poate face o mică minune pentru celălalt”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului a subliniat că, deși pomul din acest an va avea mai puține luminițe, „noi vom fi și vom rămâne, cu siguranță, de partea luminii”.

„De partea luminoasă a lumii. Nu opulența, nu răsfățul, nu risipa marchează spiritul acestei sărbători, ci grija. Grija naturală față de ceea ce avem, de aproapele nostru, de curățenia obrazului, de frumusețea lumii pe care o lăsăm după noi”.

Totodată, a menționat că, atunci când se vorbește despre spiritul creștin, are în vedere exact ceea ce au făcut oamenii din Republica Moldova pentru refugiații din țara vecină.

„Ați deschis, fără să așteptați recompensă și mărire, ușile caselor voastre și ați împărțit bucata de pâine cu vecinii noștri ucraineni, aflați în mare cumpănă. Ați fost și sunteți demni, inimoși și săritori la nevoie. Sunt mândră și recunoscătoare vouă. O lume întreagă a văzut cât sunteți de mărinimoși. Vă doresc sărbători frumoase, alături de cei dragi! Pace în suflet, pace în case, pace pe pământ! Crăciun fericit!”, Maia Sandu.

#Maia_Sandu #felicitare #Crăciun

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button