Război în Ucraina

Guvernul de la Kiev a demis conducerea Serviciului Vamal al Ucrainei

Guvernul Ucrainei demite conducerea Serviciului Vamal de Stat. Astfel, a fost demis șeful interimar al Serviciului Vamal, Viaceslav Demcenko, și adjuncții acestuia, scrie portalul RBC Ucraina, citând o declarație a deputatului ucrainean Oleksiy Goncearenko de pe Telegram.

Potrivit deputatului, decizia politică de a demite conducerea vămii a fost luată la începutul acestei săptămâni. Astăzi, se așteaptă ca Executivul să aprobe oficial aceste demiteri în cadrul unei reuniuni extraordinare, transmite sursa.

Amintim că, pe 24 ianuarie, Cabinetul de miniștri al Ucrainei a demis cinci guvernatori regionali și patru miniștri adjuncți, în urma unui scandal de corupție în aprovizionări ale armatei. Este primul scandal și prima remaniere de așa amploare de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

#Ucraina #guvern #război

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button