Politică

(In)justiția de la CSJ: Judecători controversați, cu dosare pierdute la CEDO, decizii dubioase la activ și averi impunătoare

Seria „Injustiția de la CSJ” continuă. De această dată, vorbim despre Ala Cobăneanu, Victor Micu și Galina Stratulat. Toți au reușit să adune o avere impresionantă, dar și să emită decizii dubioase. Jurnal TV a trimis la Curtea Supremă de Justiție o solicitare de reacții de la judecătorii care de-a lungul timpului nu au răspuns la acuzații. Nu am primit un răspuns nici acum, dar suntem deschiși oricând să le oferim dreptul la replică.

Ala Cobăneanu face justiție de aproape 20 de ani. Din 2003 încoace, potrivit informaţiilor plasate pe pagina „Juriştii pentru drepturile omului”, ea a participat în nouă hotărâri ale completului de care au fost obiect de examinare la CEDO. Potrivit unei investigații Jurnal TV, Cobăneanu locuiește într-o casă impunătoare, imposibil de explicat prin veniturile pe care le-a avut de-a lungul activității de magistrat.

Cobăneanu și-a luat în leasing un autoturism Mitsubishi, pentru care a plătit aproape 400 de mii de lei. A indicat că a luat un credit de 17 mii de euro, pe care a reușit să-l restituie în termeni restrânși. Calculele au arătat că aceasta a reușit să supraviețuiască trei ani cu aproximativ două mii de lei pe lună. Asta pentru că mai bine de 80 de procente din salariu s-ar fi consumat pentru achitarea creditului, transmite sursa.

Tot Ala Cobăneanu a făcut parte dintr-un complet care a emis o decizie favorabilă unei companii controlate de Plahotniuc. Este vorba despre decizia CSJ, prin care una dintre cele mai vechi firma înființate de oligarh a devenit proprietara a aproape jumătate de hectar din parcul „La Izvor” din Chișinău, în pofida împotrivirii autorităților locale.

În lista judecătorilor CSJ se regăsește și Victor Micu, chiar dacă acesta este în continuare la Consiliul Superior al Magistraturii. De altfel, Micu se află la CSM încă din 2014, acolo unde a fost detașat din postura de magistrat la Judecătoria Râșcani.

Micu a exercitat șefia CSM într-o perioadă grea, când Republica Moldova era considerată „țara cu cea mai coruptă justiție din Europa”. Într-un top al World Economic Forum din anul 2015, justiția de aici s-a clasat chiar pe ultima poziție în lume, locul 144 din tot atâtea țări prezente în clasament, la capitolul „plățile ilegale și mita pentru obținerea hotărârilor judecătorești favorabile”. Victor Micu a fost la șefia CSM când judecătorii considerați a fi controlați de Plahotniuc, precum Mihai Poalelungi, erau promovați la șefia instanțelor pe bandă rulantă, în timp ce cei care se opunea regimului erau eliminați din sistem, două astfel de exemple fiind Domnica Manole sau Gheorghe Balan.

Pe când era judecător, Victor Micu a fost cel, care a permis acordarea licenţei de avocat controversatului judecător Aureliu Colenco, dar şi cel care, în 2010, a decis ca Sergiu Mocanu să-i plătească lui Valeriu Zubco, pe atunci procuror general, 300 de mii de lei despăgubiri morale pentru declaraţii defăimătoare. Mocanu îl critica atunci pe Zubco, calificându-l pe aceasta drept un procuror general subjugat lui Plahotniuc.

De aproape 20 de ani, la CSJ face justiție și Galina Stratulat. În această perioadă, pe masa sa s-au aflat dosare importante, multe dintre ele, nu mai puțin de 11, lăsându-se cu condamnări la CEDO.

Galina Stratulat s-a aflat și printre judecătorii care au făcut obiectul așa-zisei acțiuni de regres, lege adoptată cu mare tam-tam de regimul Plahotniuc, prin care se promitea că magistrații care se fac vinovați de condamnări la CEDO vor fi obligați să achite despăgubirile. Legea nu a funcționat, iar acțiunile de regres asupra Galinei Stratulat, unele dintre ele cu prejudicii de milioane de lei, s-au soldat cu eșec pentru stat.

Stratulat deține și o avere impresionantă raportată la funcția pe care o ocupă, făcând de-a lungul timpul obiectul anchetelor jurnalistice pentru proprietățile scumpe pe le are. Ea a făcut parte și dintr-o anchetă a autorității de integritate în 2014, fiind acuzată că a trișat la completarea declarației de avere. Ancheta nu a avut finalitate, ca majoritatea celor pornite atunci de către CNI, iar Galina Stratulat nu a răspuns acuzațiilor. Doar în 2021, Stratulat a obținut peste 700 de mii de lei din salariu și pensie. Ea primește o pensie lunară de aproximativ 28 de mii de lei, salariul depășind 30 de mii de lei. Ea deține și un apartament de 170 de metri pătrați și circulă cu un un Hyundai din 2019, evaluat la 550 de mii de lei. În conturi are peste 90 de mii de euro și aproape 200 de mii de lei.

Jurnal TV a trimis la Curtea Supremă de Justiție o solicitare de reacții de la judecătorii vizați, dar nu a primit niciun răspuns.

#CEDO #Plahotniuc #CSJ

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button