Politică

Maia Sandu: Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un articol care nu mai există

Președintele Maia Sandu spune că decizia Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității articolului în baza căruia a fost evaluat Alexandr Stoianoglo nu zădărnicește planurile autorităților de a numi un nou Procuror General. Potrivit președintelui, Înalta Curte a declarat neconstituțional un articol care nu mai există în legislație, iar noii pretendenți la șefia Procuraturii Generale vor trece prin testul evaluării extraordinare, așa cum se întâmplă cu candidații la funcția de membru CSM sau CSP, notează sursa.

La 9 noiembrie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul din Legea Procuraturii care îi delega Consiliului Superior al Procurorilor competențe în stabilirea criteriilor de evaluare a performanțelor Procurorului General. Președintele Maia Sandu spune că Parlamentul de la Chișinău a rectificat anterior această carență din lege.

„Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un articol care nu mai există, pentru că înaintea Curții Constituționale s-a pronunțat Comisia de la Veneția care a zis că acest articol nu era suficient de bun. Ulterior, Parlamentul a modificat legea cu privire la evaluarea Procurorului General. Respectiv, această constatare a Curții Constituționale se referă la ceva ce nu mai există”, a spus președintele Maia Sandu în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Potrivit președintelui Republicii Moldova decizia Curții nu schimbă planurile autorităților de a numi un nou Procuror General. Maia Sandu spune că noul șef al Procuraturii va trece prin procedura de vetting, care presupune evaluarea integrității financiare și profesionale.

„Asta nu schimbă evaluarea făcută fostului Procuror General și asta nu schimbă planurile noastre, inclusiv, condiția Uniunii Europene de a avea un proces nou de selectare a Procurorului General, inclusiv, cu testarea integrității. Cei care vor să candideze la funcția de Procuror General vor trebui și ei, ca și alți candidați la Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Superior al Procurorilor, Curtea Supremă de Justiție să treacă testul de integritate”, a spus președintele Republicii Moldova.

Anterior, avocații lui Alexandr Stoianoglo au contestat în instanță decretul președintelui Maia Sandu privind eliberarea acestuia din funcția de Procuror General. Se întâmplă după ce CEDO i-a dat câștig de cauză lui Alexandr Stoianoglo, constatând încălcarea procedurii prin care acesta a fost suspendat din funcție.

#Maia_Sandu #CC #Stoianoglo

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button