Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, Mark Rutte, care a efectuat o vizită de lucru la Chișinău.
Maia Sandu a ținut să menționeze că „este pentru prima dată când un Prim-ministru olandez vizitează Republica Moldova”, transmite sursa.
„M-am bucurat să-l salut astăzi pe Prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, Mark Rutte, care a efectuat o vizită de lucru la Chișinău.
Este pentru prima dată când un Prim-ministru olandez vizitează Republica Moldova. Am profitat de acest prilej pentru a reseta dialogul politic dintre țările noastre și a pune baza unui parteneriat puternic de viitor, în domenii importante pentru cetățeni.
Țările de Jos au fost mereu un partener important pentru promovarea obiectivelor noastre de integrare europeană și suntem recunoscători autorităților de la Haga pentru sprijinul oferit în dialogul nostru cu UE.
Am mulțumit Regatului Țărilor de Jos pentru ajutorul acordat de-a lungul anilor în consolidarea democrației din țara noastră, a statului de drept și a presei libere, dar și pentru că ne-a fost alături în criza pandemică și cea energetică.
Am exprimat, totodată, determinarea noastră de a merge pe calea dezvoltării și a modernizării țării, pentru a crea locuri de muncă și a crește nivelul de trai al cetățenilor. În acest sens, am ținut să-i încurajez pe oamenii de afaceri olandezi să investească în Republica Moldova.
Iar pe turiștii din Țările de Jos i-am invitat să ne viziteze locurile pitorești din țară și să ne cunoască oamenii entuziaști, care să le arate cultura și obiceiurile noastre și să le creeze amintiri frumoase despre Republica Moldova”, a conchis Sandu.