Președinta Maia Sandu a invitat companiile româneşti să investească în Republica Moldova. Șefa statului a făcut declarațiile în cadrul Forumului Economic „Investiţii – Dezvoltare – Integrare Europeană” de la Chişinău.
Președinta a afirmat că Moldova va beneficia de o finanţare de 1,9 miliarde de euro pentru dezvoltarea investiţiilor, precizând că firmele din România pot beneficia de fonduri din acest program, scrie Digi24.ro.
„În acest an, Moldova a obţinut Planul de creştere al Uniunii Europene, un pachet ambiţios de investiţii de 1,9 miliarde de euro dedicat modernizării economiei, dezvoltării infrastructurii şi pregătirii pentru aderare. Este o oportunitate concretă şi pentru firmele europene, în special pentru cele din România, care au avantajul limbii, al proximităţii şi al unei relaţii deja consolidate. Aşadar, adresez o invitaţie deschisă pentru firmele româneşti să contribuie la transformarea Republicii Moldova, să fie parte a unei economii în creştere, care se alătură treptat pieţei europene de care este tot mai conectată”, a declarat Maia Sandu.