Interviul lui Alexander Lukașenko cu un propagandist rus, care a devenit subiect de discuție în mass-media, este încă o manifestare a jocului politic menit să îi păstreze puterea și să evite subordonarea completă față de interesele Kremlinului. În declarațiile sale, Lukașenka își demonstrează din nou capacitatea de a găsi un echilibru între sprijinul său pentru Rusia și încercările sale de a păstra subiectivitatea Belarusului ca actor independent.
La prima vedere, interviul autoproclamatului președinte al Belarusului pare o altă încercare de a-și confirma loialitatea față de Kremlin. Cu toate acestea, o analiză mai profundă a retoricii sale dezvăluie indicii ale dorinței de a se distanța de Rusia și de a trimite semnale către Occident. Merită subliniat faptul că Lukașenko încearcă să evite punerea în aplicare integrală a instrucțiunilor lui Putin de teama pierderii puterii. Există întotdeauna un subtext în declarațiile sale care permite interpretarea acțiunilor sale ca o încercare de a evita subordonarea finală a politicii belaruse intereselor Kremlinului.
Unul dintre aceste semnale poate fi „grațierea” recentă a persoanelor încarcerate ilegal în Belarus și introducerea unui regim fără vize pentru țările UE. Aceste măsuri sunt o încercare de a arăta că Belarusul nu este complet dependent de Rusia și caută să păstreze o anumită autonomie în deciziile sale de politică externă.
Un aspect important al interviului este retorica lui Lukașenka cu privire la evenimentele din regiunea Kursk din Rusia. Potrivit șefului Centrului pentru contracararea dezinformării din cadrul Consiliului Național de Securitate și Apărare, cuvintele lui Lukașenka pot fi interpretate ca un semnal din partea lui Vladimir Putin, care, în ciuda retoricii sale publice, este gata să negocieze cu Ucraina. Acest lucru indică o situație politică internă complicată la Kremlin, unde retorica publică diverge adesea de intențiile reale.
În același timp, Lukașenko continuă să inflameze situația informațională făcând declarații agresive cu privire la situația de la frontiera cu Ucraina, deși nu există schimbări reale pe teren. Acest lucru poate fi văzut și ca parte a încercării sale de a menține controlul asupra situației politice interne din Belarus, creând iluzia unei amenințări din exterior și consolidând societatea în jurul puterii sale.
Rolul lui Alexander Lukashenko în contextul conflictului ruso-ucrainean rămâne dublu. Pe de o parte, el încearcă să își demonstreze loialitatea față de Putin, pe de altă parte, el trimite semnale Occidentului că este pregătit pentru dialog și caută să își păstreze subiectivitatea. Acțiunile și declarațiile sale ar trebui privite ca o încercare de echilibru între diferite forțe politice, încercând să evite atât dependența completă de Rusia, cât și pierderea legitimității interne.
În acest context, este important să ne dăm seama că acțiunile lui Lukașenka vizează în primul rând un public intern. Retorica sa agresivă și acțiunile de „protejare” a frontierelor cu Ucraina fac parte din strategia sa de menținere a puterii, mai degrabă decât o reflectare reală a intențiilor sale geopolitice.
Prin apelul la negocieri, deși indirect, prin intermediul lui Putin, Lukașenko poate încerca să pregătească terenul pentru concesii din partea Rusiei sau, cel puțin, să creeze condiții pentru propria sa manevrabilitate politică pe scena internațională.
Acest joc dublu al lui Lukașenko arată un calcul politic profund pe care îl face în fața presiunii crescânde din partea Kremlinului și a instabilității din propria sa țară.
