Economie

Ministerul Educației vine cu propunerea de majorare cu 100% a compensațiilor anuale pentru angajații din învăţământ

Ministerul Educației și Cercetării a înaintat un proiect de Hotărâre de Guvern în care propune majorarea compensațiilor bănești anuale personalului de conducere și didactic din instituțiile de învățământ. Proiectul menţionat a fost elaborat în scopul acordării suportului pentru formarea profesională continuă și creșterea calității procesului educațional.

Secretarul general al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Nadejda Velişco a menţionat că majorarea cuantumului compensației de la 2000 de lei la 4000 de lei este un angajament al Guvernului asumat în Programul de guvernare și, în acest scop, au fost alocate circa 172 de mln. de lei, mijloacele financiare prevăzute în Legea nr.205/2021 a bugetului de stat pentru anul 2022, transmite sursa.

De aceste compensații vor beneficia peste 43000 de cadre didactice și de conducere.

Proiectul menţionat prevede și extinderea listei bunurilor ce pot fi procurate din compensația unică cu posibilitatea achiziționării bunurilor de birotică și papetărie, consumabile pentru calculatoare și conexiune la Internet.

În conformitate cu prevederile proiectului, compensațiile bănești anuale vor fi oferite cadrelor didactice și de conducere în luna septembrie.

#majorare #Ministerul_Educației_și_Cercetării #proiect_de_Hotărâre_de_Guvern

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button