PoliticăRăzboi în UcrainaSocietate

Moldovenii cu cetățenie rusă: cine anume poate fi mobilizat și ce înseamnă „pașaportul alb”?

Cetățenii moldoveni care dețin și cetățenie rusă, se află în prezent în Rusia și au domiciliul permanent pe teritoriul Federației Ruse, sunt pasibili pentru a fi mobilizați în armata rusă, transmite sursa.

Într-un articol amplu, Radio Europa Liberă a transmis cu referire la răspunsul primit de la Ministerul Apărării al Republicii Moldova că moldovenii care dețin și cetățenie rusă, se află în prezent în Rusia și au domiciliul permanent pe teritoriul Federației Ruse, sunt pasibili pentru a fi mobilizați în armata rusă.

Totodată, moldovenii cu cetățenie rusă, care au ieșit pentru perioade scurte de timp din țară, având domiciliu în Rusia, sunt vizați și ei de mobilizare, dacă îndeplinesc toate celelalte criterii ale legislației ruse.

Potrivit legislației ruse, mobilizarea îi vizează pe toți cetățenii ruși aflați în evidența comisariatelor militare cu excepția: celor eliberați de obligațiile militare; deținuților; femeilor fără o specialitate militară; celor care nu locuiesc timp îndelungat în Rusia.

Moldovenii care au pașaport rusesc, dar locuiesc în străinătate, nu pot fi supuși mobilizării în Rusia.

Din această categorie fac parte și moldovenii cu pașaport rusesc, care locuiesc în regiunea transnistreană. Anterior, rise.md a scris cum locuitorii din Moldova sunt recrutați în armata rusă dislocată în stânga Nistrului. Oamenii sunt invitați pe diferite căi să devină în mod voluntar militari prin contract în cadrul grupului de forţe ruse din stânga Nistrului (GORT). Astfel de racolări sunt însă condamnate de autoritățile Republicii Moldova. Serviciului de informații din armata ucraineană a comunicat la începutul lunii septembrie că „populația Transnistriei refuză să se angajeze cu contract în armata rusă”.

„Pașaportul alb”, o cale de scăpare pentru moldovenii din Rusia?

Numărul cetățenilor moldoveni care au obținut cetățenia Federației Ruse este estimat la câteva zeci de mii. Se presupune că mulți moldoveni care au obținut cetățenia rusă și-au păstrat-o și pe cea moldovenească. Nu este limpede dacă acești oameni pot părăsi Federația Rusă cu acte moldovenești, pentru a evita mobilizarea. Pe rețelele de socializare și grupurile moldovenilor din Rusia au apărut în ultimele zile mai multe asemenea discuții.

Moldovenii din Rusia cu valabilitatea pașaportului moldovenesc expirată pot părăsi teritoriul Rusiei solicitând un titlu de călătorie (pașaport alb) de la misiunea diplomatică şi oficiul consular al R. Moldova în Federația Rusă. Titlul de călătorie poate fi folosit o singură dată pentru a reveni în țara de origine, dacă ai pierdut, ți-a expirat sau ți s-a furat pașaportul în timp ce te afli străinătate.

Legislația rusă mai spune că persoanele care refuză să răspundă chemării de mobilizare sunt pasibile de răspundere penală. Recent, Duma de Stat a aprobat un proiect de lege de înăsprire a pedepselor pentru o serie de infracţiuni precum dezertarea, cauzarea de daune proprietăţii militare şi insubordonarea, dacă acestea sunt comise în timp de mobilizare militară sau situaţii de luptă. Toți cei care nu se vor prezenta la centrele militare sau se vor preda pe câmpul de luptă riscă să facă pușcărie.

#Moldova #Rusia #mobilizare #pașaportul_alb #cetățenie rusă #Moldovenii

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button