Societate

ONU avertizează că urmează valuri intense de caniculă. Republica Moldova se află sub cod galben de caniculă

Omenirea trebuie să se pregătească pentru valuri mai intense de caniculă, a avertizat marți, 18 iulie, un expert ONU, care le-a recomandat cetăţenilor să-şi elaboreze propriul „plan de luptă” pentru a înfrunta temperaturile extreme, informează sursa.

„Astfel de fenomene vor continua să se intensifice, iar omenirea trebuie să se pregătească pentru valuri de caniculă mai intense”, a declarat John Nairn, expert în cadrul Organizaţiei Meteorologie Mondiale (OMM), un organism ONU, cu prilejul unei conferinţe de presă susţinute la Geneva.

„Fenomenul El Nino, confirmat recent, va amplifica apariţia şi intensitatea valurilor de cădură extremă”, a precizat el. În America de Nord, Asia, Africa de Nord şi în bazinul mediteraneean, temperaturile vor depăşi 40 de grade Celsius mai multe zile în această săptămână.

„Unul dintre fenomenele notabile pe care le-am observat este că numărul valurilor de caniculă simultane în emisfera nordică a crescut de şase ori începând din anii 1980. Această tendinţă nu prezintă niciun semn de diminuare”, a arătat Nairn.

Potrivit experţilor, gazele cu efect de seră care captează căldura sunt la originea schimbărilor climatice. Gaze precum dioxidul de carbon, metanul şi protoxidul de azot joacă un rol crucial în a împiedica o parte din razele soarelui să fie reflectate înapoi în spaţiu. Când acest ciclu este echilibrat, menţine planeta la o temperatură suportabilă.

Însă prezenţa unei cantităţi nesustenabile de gaze cu efect de seră în atmosferă semnifică captarea unei cantităţi mai mari de căldură, ceea ce creează nu doar încălzirea globală, ci şi alte anomalii climatice.

Și R. Moldova se află sub cod galben de caniculă. Alerta este valabilă până pe 19 iulie și vizează pentru întreg teritoriul.

#ONU #caniculă #Moldova #cod_galben

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button