România poate să dea Republicii Moldova cel mult cinci milioane de metri cubi de gaz pe zi, a declarat, luni, premierul României Nicolae Ciucă, după ce autoritățile de la Chișinău le-ar fi cerul celor de la București să primească gaz natural, nevoile Moldovei ridicându-se la circa 150 de milioane de metri cubi, notează sursa.
„Au nevoie, atunci când am discutat cu premierul Natalia Gavrilița, de 150 de milioane de metri cubi. (…) Mai trebuie să vedem ce cantități putem să asigurăm în perioada imediat următoare, pentru că, așa cum arată situația în depozite astăzi, avem înmagazinat peste 86%, aproximativ 87%, ceea ce înseamnă că, dacă reușim să avem semnate contracte pentru perioada de iarnă, pentru a menține echilibrul în sistem şi pentru a avea cantitățile necesare în zilele de temperaturi joase, putem să asigurăm cantitatea respectivă”,
a afirmat premierul Nicolae Ciucă, citat de Agerpres.
Întrebat dacă va avea o problemă Republica Moldova cu gazul la iarnă, premierul român a spus: „Dacă acum când discutăm, dacă acum li se va opri furnizarea de gaz de către de către Gazprom, au într-adevăr o problemă, iar noi putem să asigurăm către Republica Moldova acea cantitate pe conducta Ungheni – Ungheni şi acoperă, dar nu necesarul de care are nevoie, 5 milioane de metri cubi putem să dăm pe zi, dar nu mai mult”.
Gigantul rus Gazprom a an unțat la sfârșitul săptămânii trecute că din 1 octombrie reduce volumele de gaz livrate că tre Moldovagaz. Gazprom a anunțat că va livra doar 70% din cantitatea necesară Republicii Moldova, pe ambele maluri ale Nistrului, invocând probleme de ordin tehnic.
Mai exact, Moldovagaz a primit de la Gazprom confirmarea parțială a volumelor de gaz pentru luna octombrie. Astfel, din cele 8,06 de milioane de metri cubi pe zi, care include și consumul pentru Transnistria, au fost confirmate 5,7 milioane de metri cubi pe zi.
Mai mult, concernul rus Gazprom a declarat că poate rupe contractul cu Moldovagaz „în orice moment”, din lipsa unui acord privind achitarea „datoriilor istorice”.