Economie

Prețul gazului pe piața internațională va crește în februarie

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, susține că pe piaţa gazelor naturale, la momentul actual, nu se găsesc cantități de gaz suficiente, dar Moldova are stocul necesar suplinit.

„Trebuie să înțelegem, că traderii sau cei care vând gazul, la fel nu vor să-l vândă ieftin, așteaptă ca prețul să crească. Și dacă ne uităm la temperaturile de afară, în februarie se așteaptă temperaturi mai joase. Și cumva, pe piață este o așteptare, că prețul gazului va crește în luna respectivă”, a declarat Spînu, transmite sursa.

Potrivit ministrului, pe piaţă, la momentul actual, nu poți găsi foarte mult gaz în cantitățile care să fie suficiente.

„Noi am cumpărat din cele 300 de milioane de la BERD, acea cantitate necesară, prin peste 100 de licitații, începute încă în octombrie și finalizate în ianuarie. Ne-a luat 2 luni și ceva ca să putem sa cumpărăm acest gaz. La fiecare licitație cumpărăm 5 mil. de metri cubi, 2 mil. de metri cubi. Au fost câteva zile în care am reușit să cumpărăm un pic mai mult, pentru că nu găseam pe piața acel gaz. Și încercăm permanent să găsim cel mai bun preț”, a spus Andrei Spînu.

Totodată, Spînu a menționat că la moment țara noastră cumpără gaze naturale cu aproximativ 630 de dolari.

#gaz #criză #energie #Moldova

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button