Internaţional

Regimul Taliban dorește relații pașnice și economice cu alte țări. Prima apariție publică a premierului Taliban

Regimul taliban dorește relații pașnice cu restul lumii, a declarat prim-ministrul afgan, în primul său discurs adresat națiunii. El a cerut ONG-urilor internaționale să ajute Afganistanul să scape de o catastrofă umanitară în această iarnă. Sursă.

Premierul Mohammad Hassan Akhund a vorbit într-un mesaj audio de aproape o jumătate de oră difuzat de televiziunea publică RTA, cu câteva zile înainte de reluarea negocierilor dintre guvernul islamist și reprezentanții americani la Doha (Qatar).

Akhund nu a apărut încă în public de la numirea sa în funcția de prim-ministru pe 7 septembrie, la fel ca liderul suprem al mișcării, Mullah Hibatullah Akhundzada, care nu a fost văzut public de la preluarea puterii de către talibani la mijlocul lunii august.

„Nu vrem să ne amestecăm în afacerile interne ale țărilor străine, să le creăm probleme, nesiguranță la ei acasă”, și „nimeni nu poate dovedi că am făcut acest lucru în ultimii douăzeci de ani”, a spus în mesajul său Mullah Akhund.

„Ne dorim, de asemenea, relații economice bune cu alte țări”, a adăugat premierul taliban, criticat recent pe rețelele sociale locale pentru tăcerea sa prelungită, în timp ce țara se confruntă cu o criză economică gravă.

Angajamentul talibanilor de a nu ataca alte țări răspunde în special uneia din principalele cerințe ale SUA: ca aceștia să lupte ferm împotriva terorismului și să nu mai adăpostească grupări care ar putea ataca SUA, așa cum s-a întâmplat cu Al-Qaida în 2001.

Talibanii au revenit la putere la mijlocul lunii august, în urma retragerii trupelor occidentale și a prăbușirii guvernului afgan susținut de acestea, după douăzeci de ani de război sângeros. Ei au fost înlăturați de la putere la sfârșitul anului 2001 de o coaliție militară internațională condusă de SUA.

După schimbarea de regim, Washingtonul a înghețat activele Băncii Centrale Afgane, iar Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional au suspendat ajutoarele pentru Kabul. La Doha, talibanii vor cere din nou ridicarea acestor sancțiuni și reluarea ajutorului internațional pentru a împiedica sărăcirea și înfometarea majorității populației (aproximativ 40 de milioane de locuitori).

În lipsa unor ajutoare bilaterale masive, deoarece nicio țară nu a recunoscut încă regimul taliban, asociat până acum de Occident cu terorismul, circuitul ONG-urilor este în prezent unul din cele mai practice modalități pentru a canaliza ajutoarele în Afganistan.

SUA doresc ca talibanii să asigure mai multă diversitate în guvern și să respecte mai mult drepturile minorităților și ale femeilor şi fetelor, parțial lipsite de educație și locuri de muncă după revenirea talibanilor la putere.

Premierul afgan a afirmat că speră ca mai multe fete să se poată întoarce la școală, exprimându-și în același timp fără ocolișuri preferința pentru o educație islamică, mai degrabă decât pentru una modernă.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button