În iulie 2025, șase state europene – Ucraina, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania și Finlanda – au luat o decizie istorică și, în același timp, controversată: și-au anunțat retragerea din Convenția de la Ottawa care interzice minele antipersonal. Această mișcare a provocat o reacție așteptată în rândul susținătorilor restricțiilor umanitare, dar, în același timp, a subliniat noua realitate de securitate din Europa, unde normele internaționale idealizate se ciocnesc cu realitățile dure ale războiului.
Convenția de la Ottawa, semnată în 1997, interzice utilizarea, stocarea, producerea și transferul de mine antipersonal. A devenit un simbol al dorinței umanitare de a limita victimele civile în conflictele armate. Cu toate acestea, acest principiu s-a format în epoca postbelică, când războaiele la scară largă din Europa păreau puțin probabile.
Odată cu debutul agresiunii ruse la scară largă împotriva Ucrainei în 2022, a devenit clar că normele internaționale singure nu descurajează un agresor. Rusia, care nu a semnat niciodată Convenția de la Ottawa, folosește activ mine antipersonal de-a lungul întregii linii a frontului, inclusiv pentru minarea infrastructurii civile: drumuri, câmpuri, cimitire, coridoare umanitare.
Această situație asimetrică – când o parte respectă regulile, iar cealaltă le ignoră – a devenit o capcană pentru țările care sunt cu adevărat amenințate. În primul rând, aceasta privește Ucraina, care duce de mai bine de trei ani un război defensiv dificil împotriva uneia dintre cele mai militarizate puteri din lume.
Pentru cele șase state care și-au anunțat oficial retragerea, această decizie nu este o respingere a valorilor umanitare, ci o chestiune de supraviețuire. Nu este vorba despre dorința de agresiune sau despre utilizarea pe scară largă a minelor, ci despre dreptul de a se apăra. Acest lucru este valabil mai ales pentru țările învecinate cu Rusia, care înțeleg că, în cazul unui atac, nu va exista timp pentru discuții politice.
Utilizarea minelor antipersonal în locuri strategic importante (de exemplu, poduri, trecători montane, puncte de blocare) poate oferi ore sau zile cruciale pentru mobilizare și răspuns. În condițiile în care Rusia folosește întreaga gamă de mijloace militare – de la mine terestre la drone kamikaze – abandonarea minelor ca instrument defensiv poate fi o greșeală fatală.
Este important de menționat că nu numai Rusia nu a semnat Convenția de la Ottawa, ci și țări precum Statele Unite, China și India. Toate acestea și-au rezervat dreptul de a utiliza mine antipersonal. Astfel, cele șase state europene care s-au retras din convenție își egalizează de facto capacitățile doar cu cele care au fost de mult timp libere de aceste restricții.
Pe fondul deciziei Poloniei, statelor baltice și Ucrainei, poziția Norvegiei pare prudentă. Oslo a declarat că nu intenționează să se retragă din convenție, considerând că are capacitățile defensive suficiente. Cu toate acestea, Norvegia se află într-o poziție strategică mai bună: nu are un conflict terestru direct, este protejată de NATO și nu se învecinează cu Rusia în zone dens populate. Acest lucru diferențiază semnificativ situația sa de statele „din prima linie”.
Decizia de a se retrage din Convenția de la Ottawa este o dovadă a transformării sistemului de securitate european. Țările nu își mai pot permite să fie „pure moral” dacă acest lucru le costă suveranitatea. Echilibrul dintre obligațiile umanitare și dreptul la autoapărare necesită o regândire.
Minele sunt arme teribile care mutilează și ucid. Dar o oroare și mai mare este pierderea unui stat, a cetățenilor săi și a libertății pur și simplu pentru că nu ai putut opri un agresor. În noile condiții, alegerea în favoarea apărării nu este o respingere a umanismului, ci o continuare practică a acestuia.
Foto: sursa
