Război în Ucraina

Rusia disperată: Situația este mai ostilă după scufundarea crucișătorului Moscova

Situația din regiunile sudice ucrainene Nikolaev și Herson este „din ce în ce mai ostilă” după scufundarea crucișătorului „Moskva” în Marea Neagră, au declarat sâmbătă oficiali ucraineni, citați de CNN.

„În ultima zi, situația din sudul Ucrainei a fost caracterizată de o agresiune ostilă tot mai mare”, a transmis Comandamentul Operațional din Sudul al Ucrainei, transmite sursa.

„Încercând cu disperare să se impună și să mențină pozițiile frontului de sud, cea mai rușinoasă armată din lume urmărește civili în regiunile Nicolaev și Herson. În unele zone a fost înregistrată o activitate sporită a lunetiștilor”, a precizat comandamentul.

Forțele ruse au fost „înfuriate de pierderile din Marea Neagră” și au „intensificat amenințarea cu rachete” în regiune. Nikolaev și alte câteva așezări din regiune au fost supuse unor tiruri intense, inclusiv de muniții cu dispersie, mai menționează armata ucraineană.

Misiunea ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina a spus anterior că a primit informații credibile potrivit cărora forțele armate ruse au folosit muniții cu dispersie în zonele populate din Ucraina.

Organizația neguvernamentală Human Rights Watch (HRW) a confirmat, de asemenea, utilizarea de către Rusia a munițiilor cu dispersie pe tot parcursul conflictului.

#Ucraina #război #lupte

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button