Politică

Rusia va organiza alegeri prezidențiale la începutul lui 2024, în ciuda războiului din Ucraina

Alegerile prezidențiale din Rusia nu vor fi amânate din cauza războiului din Ucraina, ci se vor desfășura la data deja stabilită de 17 martie 2024, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmite sursa.

„Alegerile vor avea loc și pregătirile se fac deja. De fapt, nu există nicio îndoială, dat fiind că imixtiuni sunt întotdeauna, că presiunea și încercările de imixtiunie vor crește semnificativ în contextul operațiunii militare speciale (numele dat de propaganda rusă războiului din Ucraina n.r.) și a situației internaționale curente„, a spus Dmitri Peskov, care a adăugt că se așteaptă la „imixtiuni” din partea Occidentului, fără să ofere însă dovezi în acest sens.

Afirmațiile sale vin în contextul în care șefa comisiei electorale Ella Pamfilova a acuzat, luni, Occidentul că încearcă să „saboteze” alegerile prezidenţiale.

„Sume uriaşe de bani au fost cheltuite pentru asta de către statele occidentale, în special Statele Unite”, a declarat Pamfilova în timpul unei apariţii la o universitate din oraşul Habarovsk în estul Rusiei.

Peskov a comentat acuzaţiile lui Pamfilova, afirmând că: „sunt de acord cu asta”.

Vladimir Putin a ocupat funcţia de preşedinte din 2000 până în 2008 şi din 2012 până în prezent. În urma unui amendament adus Constituţiei, lui Vladimir Putin i se va permite în mod legal să candideze din nou la preşedinţie. Totuși, Putin nu a anunțat până acum oficial că vrea să candideze, deși acest lucru este subînțeles. Campania electorală ar urma să înceapă în Rusia în luna decembrie a acestui an.

#Putin #alegeri_prezidențiale #2024 #Dmitri_Peskov

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button