Societate

Un efect grav al pandemiei, despre care nu s-a vorbit până acum

Criza sanitară pandemică, pe care o înfruntăm de aproximativ doi ani, a adus numeroase schimbări în viața noastră. De la felul în care interacționăm cu alții, la călătorii și rutină zilnică, totul a căpătat noi nuanțe, în ultimele luni. Ei bine, se pare că acest moment de criză ne-a schimbat radical și maniera în care ne hrănim.

Din cauza faptului că accesul la restaurante este limitat, de anumite măsuri menite să prevină răspândirea virusului în comunitate, oamenii și-au schimbat radical maniera de a se hrăni. De asemenea, această schimbare survine și pe seama altor factori. De exemplu, oamenii muncesc mai mult, fie de acasă fie de la birou, și-au pierdut răbdarea de a găti sau unii dintre ei nu mai dispun de resursele financiare de dinainte de criza sanitară, transmite sursa.

Acesta fiind contextul, se pare că acum oamenii au cam renunțat la mâncarea obișnuită în favoarea snack-urilor.

Ne hrănim cu gustări și astfel mai trece o zi în care avem stomacul plin, uitând de sentimentul de a ne aduna în jurul mesei, plină cu preparate culinare diverse.

Mai mult decât atât, se pare că această tendință de tranziție către consumul de snack-uri a fost determinată în mare parte de social media. Mai mult de jumătate dintre consumatorii la nivel mondial spun că social media i-a inspirat să încerce o gustare nouă în ultimul an (55%) – cu procentaje și mai mari ale generației Z (70%) și ale milenialilor (71%), scrie Paytech.ro.

Când vine vorba despre preferința românilor pentru gustări, 76% dintre persoanele care mănâncă snack-uri de două sau mai multe ori pe săptămână consumă biscuiți dulci, 74% preferă ciocolata, 69% biscuiți sărați, 66% chipsuri și 56% batoane diverse. Când vine vorba de ciocolată, 74% dintre persoanele intervievate spun că nu își pot imagina o lume fără ea, conform datelor unui studiu realizat anual de gigantul american al industriei snack-urilor Mondelez împreună cu The Harris Poll și Next Atlas.

#pandemie #Covid-19 #Paytech.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button