Ministerul Educației și Oficiul Avocatului Poporului s-au autosesizat după ce un băiat de 13 ani a decedat din cauza unor leziuni provocate de un incident de bullying la școală. Minorul a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost lovit de colegii săi în timpul orei de educație fizică, fiind victima bullying-ului pe parcursul întregului an școlar. Deși a fost tratat la Spitalul Municipal „Valentin Ignatenco” și ulterior la Institutul Mamei și Copilului, starea sa s-a înrăutățit, iar medicii nu au mai putut salva viața copilului, care a decedat pe 25 februarie, conform sursei.
Ministerul Educației a anunțat că, în cazul în care se va confirma existența bullying-ului și lipsa unor măsuri adecvate din partea școlii, vor fi aplicate sancțiuni disciplinare conform legislației. Instituția a început deja investigațiile și va continua cu discuții atât cu cadrele didactice, cât și cu părinții și colegii victimei.
Imagine: ilustrativă, sursa