Politică

Ungaria, dispusă să coopereze cu Moldova în contextul aderării la UE

Reprezentanții Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova s-au aflat, în perioada 4-7 decembrie curent, într-o vizită de lucru la Parlamentul Ungariei.

Membrii delegației au avut întrevederi cu oficiali ai Oficiului Adunării Naționale a Ungariei, a cărui activitate este similară cu cea a Secretariatului Parlamentului, transmite sursa.

În cadrul vizitei de lucru au fost abordate subiecte care se referă la realizarea procesului de armonizare a legislației cu cea a Uniunii Europene, modernizarea proceselor operaționale și digitalizarea lor, precum și la  transparentizarea activității.

Discuțiile s-au axat și pe subiectul deschiderii parlamentare – activitatea muzeului din legislativul ungar, accesul vizitatorilor în instituție și elaborarea materialelor informative.

Totodată, membrii Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova au aflat mai multe despre procesul de organizare și funcționare a Oficiului Adunării Naționale a Ungariei.

În timpul discuțiilor, directorul general al Adunării Naționale a Ungariei, György Such, și-a exprimat disponibilitatea de a împărtăși în continuare experiența și practicile de lucru cu Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova.

Secretarul general al Parlamentului, Tamara Gheorghița, a apreciat importanța cooperării dintre administrațiile celor două instituții legislative în contextul obținerii de către Republica Moldova a statutului de țară-candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Programul vizitei de lucru a inclus și discuții cu ambasadorul Republicii Moldova în Ungaria, Oleg Țulea, și cu angajații instituției despre colaborarea țarii noastre cu Ungaria.

#UE #Ungaria #integrare

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button