Ungaria nu se limitează doar la construirea de legături culturale cu maghiarii din afara granițelor — ea transformă din ce în ce mai activ aceste legături într-un instrument geopolitic. Vizita prim-ministrului Viktor Orbán în România și declarațiile sale deschise oferite pe 5 iulie 2025 într-un interviu pentru publicația transilvăneană Kronika reprezintă o dovadă clară a unei noi etape în strategia de influență a Budapestei. Oficial, este vorba despre sprijinirea diasporei, neoficial — despre amplificarea ambițiilor revizioniste și extinderea soft power-ului asupra teritoriilor învecinate.
Transilvania — regiune istorică cu o prezență etnoculturală maghiară puternică — se află de mult timp în centrul intereselor Budapestei. Însă ultimele declarații ale lui Orbán duc situația la un nou nivel. El a afirmat direct că sprijinirea maghiarilor de peste hotare „nu este un favor, ci o datorie a guvernului”, transformând astfel politica internă a Ungariei într-un instrument de presiune externă.
Această retorică este însoțită, ca de obicei, de un narativ istoric: „Ni s-a ordonat să fim mici și săraci după Primul Război Mondial, dar vom face Ungaria mare și bogată.” Este o trimitere clară la Tratatul de la Trianon din 1920, prin care Transilvania a revenit României.
Sub pretextul programelor educaționale, culturale și religioase, Ungaria promovează activ propria agendă în regiune. Sprijinul financiar direct pentru comunitățile maghiare din străinătate, distribuirea în masă de pașapoarte ungare, sprijinirea mass-mediei și a ONG-urilor — toate acestea creează de facto o infrastructură paralelă de influență.
Implicarea cetățenilor de origine maghiară din țările vecine în alegerile din Ungaria a atras deja critici din partea Uniunii Europene, fiind considerată o ingerință în suveranitatea altor state. Cu toate acestea, Budapesta nu dă înapoi — dimpotrivă, extinde această practică.
O îngrijorare specială provoacă justificarea ideologică a politicii ungare. Orbán folosește formula „o națiune unică, separată de granițe” — o retorică ce trimite direct la revizuirea ordinii postbelice. Deși aceasta nu este, oficial, linia externă a Ungariei, declarațiile repetate ale liderului FIDESZ transmit constant semnale privind intensificarea revizionismului.
Această abordare riscă să declanșeze un nou val de conflicte în Europa Centrală și de Est — mai ales în contextul războiului din Ucraina, al ascensiunii extremei drepte în Slovacia și Serbia și al naționalismului în creștere din România.
Uniunea Europeană a criticat în repetate rânduri acțiunile Budapestei — atât pentru deriva autoritară internă, cât și pentru amestecul în afacerile interne ale vecinilor. Însă, deocamdată, nu există un instrument eficient de contracarare a soft power-ului ungar. Aceasta creează o fereastră de oportunitate pentru Orbán, care jonglează abil la limita a ceea ce este permis — și uneori chiar o depășește.
Țările vecine Ungariei — România, Slovacia, Ucraina — se confruntă cu o dilemă: fie tolerează, fie reacționează ferm, ceea ce duce la intensificarea tensiunilor în relațiile bilaterale și în cadrul UE.
Astăzi, Transilvania devine un teren de testare pentru un nou model de influență, în care economia, cultura, istoria și ideologia sunt combinate într-un singur instrument de presiune. Ungaria arată cum, în secolul XXI, se poate revendica influență asupra unor teritorii străine fără a trimite trupe.
Dar acest drum este periculos nu doar pentru vecinii Budapestei, ci pentru întreaga Europă. Dacă UE nu va elabora o strategie comună de combatere a revizionismului soft, Trianonul ar putea redeveni realitate — nu ca o lecție de istorie, ci ca o amenințare concretă.
Imagine: Viktor Orbán, sursă
