PoliticăRăzboi în Ucraina

Va primi Moldova sisteme de apărare aeriană? Ce spune Viorel Cibotaru, șeful misiunii Republicii Moldova la NATO

Discuțiile despre solicitările făcute Occidentului de către președintele țării, Maia Sandu, de a asigura Republica Moldova cu sisteme de supraveghere și apărare aeriană, continuă. Anunțul a fost făcut de către Viorel Cibotaru, șeful misiunii Republicii Moldova pe lângă Alianța Nord Atlantică într-un interviu pentru Radio Chișinău.

„O parte dintre aceste proiecte rămân în gestiunea… în limitele acestui instrument european de pace, altele sunt dezvoltate în cadrul proiectelor consolidarea capacităților de apărare. Când este vorba de sisteme de interceptare a rachetelor sau alte tipuri de armamente discuțiile se poartă într-un cadru bilateral, de la stat la stat. Ministerul Apărării și alte instituții abilitate duc negocieri nemijlocit cu colegii din alte ministere. Asta constituie o implementare practică a înțelegerilor politice, este o consecință și un rezultat al coordonării activităților, al diviziunii muncii în acest domeniu pe care îl oferă platformele internaționale precum Alianța Nord Atlantică sau Uniunea Europeană”,  a declarat Cibotaru.

Viorel Cibotaru a vorbit și despre pachetul extins, adaptat al programului de capabilități militare pentru Republica Moldova. Ambasadorul Republicii Moldova la Bruxelles a precizat că în asistența oferită Republicii Moldova nu intră arme letale.

„Pachetul se referă la continuarea unor proiecte, dar într-o nouă formulă, de dezvoltare profesională atât a angajaților civili cât și a funcționarilor publici în domeniul securității și apărării dar și a cadrelor militare, echipamente pentru protecția personalului militar, atât cu caracter medical, chituri medicale pentru utilizarea lor într-un câmp de luptă, cât și echipamente pentru situații excepționale de diferit caracter, având în vedere acele riscuri și amenințări legate de posibile catastrofe. Un alt proiect este legat de modernizarea și reformarea trupelor de carabinieri.

Un compartiment nou – un set de proiecte dedicate rezilienței societale. Acesta se referă la securitatea cibernetică, la un nou sistem de protecție a informațiilor, inclusiv la compartimentul comunicării strategice sau diplomației populare – un element foarte important în promovarea unei imagini a RM cu NATO”.

#NATO #Moldova #sisteme_de_apărare_aeriană

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button