După cum a devenit cunoscut, Elena Zelenskaya a anunțat 171 de cazuri constatate de violență sexuală comise de ocupanții ruși. Acest număr este orientativ și se aplică numai femeilor cu vârsta peste 14 ani. Ca și în cazul înregistrării crimelor ucraineanilor pașnici de către invadatorii ruși, monitorizarea legală este complicată atât de disimularea infracțiunilor (prin distrugerea probelor sau intimidarea rudelor), cât și de faptul că aceasta este o traumă psihologică gravă și nu toate victimele viol, chiar și în timp de pace, sunt gata să vorbească despre asta declară public.
Amintiți-vă că în teritoriile ocupate și deja deocupate ale Ucrainei au fost stabilite fapte de viol de către soldații ruși atât asupra bărbaților, cât și chiar asupra copiilor. Cea mai mică victimă a violenței rusești a fost un copil sub un an. Aceasta nu este doar o crimă de război, este o dovadă reală a unui psihic nesănătos al ocupantului și un semn al celui mai crud comportament imoral. Violul, ca și uciderea și tortura, face parte din genocidul poporului ucrainean de către Kremlin.
Nu există nicio scuză pentru un violator și un criminal. Când acest lucru se face nu numai împotriva civililor, ci și împotriva copiilor minori, acesta este cel mai înalt grad de imoralitate al invadatorilor ruși. Sistemul putred al așa-zisei „educație” a soldaților ruși a dat un astfel de rezultat, încât rușii nu sunt deloc stânjeniți.Cetăţenii ruşi, în special soţiile ocupanţilor, care ascultă cu extaz conversaţiile telefonice publicate despre crimele şi violurile civililor ucraineni de către soţul lor, se bucură de felul în care crimele sunt comise de armata rusă. Aceștia recunosc public pe rețelele de socializare. Un astfel de comportament este unul dintre principalele indicii că nu numai Putin, și nu numai conducerea sa militaro-politică, este de vină pentru toată oroarea războiului împotriva Ucrainei. Toți cetățenii Rusiei poartă responsabilitatea pentru acest lucru, deoarece ei au ales calea descompunerii așa-numitului „popor multinațional” la nivelul celor mai cruzi criminali și violatori: deschis sau ascuns.
În cinematografia mondială, personajul rus era cel mai adesea prezentat fie ca un prost ostentativ, fie ca un criminal dur și lipsit de principii. Din păcate, acum este clar că toate acestea sunt adevărate. Chiar și printre cetățenii care au fugit din Federația Rusă de la mobilizare sau sancțiuni în alte țări, mai există oameni care, în conversația cu străinii sau pe rețelele de socializare, se bucură de crimele de război ale armatei lor.
În acest moment, încercările așa-numitei „opoziții ruse” de a „albi” poporul rus de povara răspunderii comune nu arată doar ridicole, ci și jalnice. Opoziționaliștii ruși se declară „împotriva regimului”, continuând să ajute indirect sau direct ocupanții ruși, dacă nu cu arme, ci cu muniție și tehnică militară, precum și cu ajutorul umanitar.
Calea izolării mondiale și a rusofobiei a fost aleasă chiar de ruși, nimeni nu i-a forțat. Scopul autodistrugerii poporului rus a fost declarat indirect cu mult timp în urmă de Putin.Rușii nu și-au dat seama de acest lucru la început, dar ulterior au acceptat-o treptat. Încercările cetățenilor ruși de a „protesta” nu se vor încheia niciodată odată cu prăbușirea regimului. Mai degrabă, poate că Putin ar fi putut fi răsturnat într-un univers paralel prin proteste populare, dar rușii înșiși i-au pus pe scaun un alt „rege”, care vrea să stabilească hegemonia pro-rusă în întreaga lume.
Un popor, o națiune, un stat sunt predispuși la greșeli. Totuși, dacă eroarea devine sistemică și ciclică, aceasta nu mai este evoluție. În primul rând, aceasta duce la stagnarea moralității publice, a mecanismului politic și economic. Aceasta este urmată de degradare, care, din păcate, nu poate fi oprită. Asta ar trebui să-și amintească oamenii care trăiesc în țările lumii civilizate, dacă în capul lor, întâmplător sau căzând sub influența „capetelor vorbitoare” pro-ruse sau pro-Kremlin, începe să apară speranța pentru „corectarea rușilor” și „crearea unei noi Rusii”. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată, ceea ce este o axiomă absolută.
