PoliticăRăzboi în Ucraina

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu liderii a două regiuni ucrainene anexate; Despre ce au discutat

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu Leonid Pasecinik și Evgheni Baliţki, liderii regiunilor ucrainene Lugansk şi Zaporojie, a căror anexare este revendicată de Rusia. Întâlnirea a avut loc la Kremlin, acolo unde au discutat despre alegerile regionale şi începutul anului şcolar, transmite sursa.

În cadrul întâlnirii cu preşedintele rus, dedicată în principal alegerilor regionale programate în Rusia şi în regiunile anexate pe 10 septembrie, Pasecinik a raportat o situaţie „tensionată” în Republica Populară Lugansk.

„Aceste tensiuni se explică, fără îndoială, prin faptul că pe o parte a teritoriului republicii este în desfăşurare un adevărat război” cu forţele ucrainene, a declarat el.

El a mai spus că sunt pregătite „măsuri suplimentare” pentru a asigura securitatea în ziua alegerilor.

„Înţeleg că este o sarcină dificilă să organizezi viitoarele alegeri în condiţiile actuale, dar nu am nicio îndoială că o puteţi face” cu sprijinul Moscovei, a dat asigurări Vladimir Putin, scrie AFP, citată de Agerpres.

La rândul său, Baliţki a vorbit despre începutul anului şcolar în regiunea Zaporojie, în cadrul întâlnirii cu preşedintele rus, dând asigurări că „toţi copiii au manuale”.

„Toate şcolile au profesori” şi sunt bine protejate, a spus el.

Regiunile Zaporojie şi Lugansk se numără printre cele patru teritorii ucrainene a căror anexare este revendicată de Rusia din septembrie 2022, nerecunoscute de comunitatea internaţională.

#Putin #Kremlin #regiuni_ucrainene_anexate #întâlnire

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button