O bună parte din mișcările politice pe care le întreprinde Federația Rusă în prezent, deși nu sunt atât de evidente, sunt mai ușor de citit ca acum 30 de ani în urmă, de exemplu. În prezent societatea mondială s-a familiarizat într-o anumită măsură cu stilul strategic al rușilor, în special reieșind din faptul că mișcările politice de foarte mult timp sunt dirijate de aceeași persoană.
Scurgerea din Horlivka ocupată – tentativă de o nouă provocare
O asemenea politică se bazează pe acțiuni „situaționale” – Federația Rusă își creează, prin diverse metode, un mediu de circumstanțe care ar justifica anumite acțiuni mai agresive sau mai radicale pe care le aplică în relația cu alte state. Aici ne putem aminti și despre acei „teroriști ucraineni”, termen implementat de către FSB-ul rusesc și mediatizat atât de mult în sursele media federale. Tot aici poate fi atribuită și scurgerea de amoniac la uzina chimică din Horlivka ocupată.
Pe lângă evidentul risc ecologic, această scurgere presupune încă un risc important de menționat. Potrivit Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării, o scurgere poate duce nu numai la un dezastru ecologic, ci „poate fi folosită ca pretext pentru extinderea agresiunii armate împotriva statului ucrainean”.
Rusia pregătește o provocare împotriva propriilor săi militari din Transnistria
Nu poate fi ignorat nici celălalt semnal recent, emis la fel de către Ministerul Apărării. Este vorba despre provocarea care poate avea loc în regiunea transnistreană. Acest lucru a fost anunțat pe rețelele de socializare de către Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei. Aceste 2 evenimente, cu siguranță, pot și trebuie corelate, reieșind din intervalul scurt de timp în care s-au produs și, plus la aceasta, reieșind din contextul acestora.
O asemenea provocare ar servi pretext direct și indiscutabil pentru implicarea militară a Rusiei – rușii vor percepe, formal, agresiunea Ucrainei (înscenată însăși de ruși) nu doar ca agresiune împotriva Transnistriei sau Republicii Moldova, dar și ca agresiunea împotriva sa. Asemenea circumstanțe vor permite Federației Ruse, iarăși, să se poziționeze în ipostaza părții „care doar răspunde la agresiune” și nicidecum nu o provoacă.
Scopul acestor acțiuni de destabilizare
Odată ce vor fi întreprinse, acțiunile de destabilizare atât în Ucraina, cât și în Transnistria vor servi drept pretext convenabil și comod pentru Federația Rusă pentru a-și „întări pozițiile” prin dislocarea forțele pacificatoare cu scopul de „menținere a păcii”. Recent rușii au utilizat cu brio oportunitatea din Kazahstan – militarii ruși nu se grăbesc să părăsească teritoriul țării nici după ce protestele au fost oprite. Se pare că strategia funcționează la fel de bine ca și pe timpuri – asemenea abordare de pătrundere cu scop de „menținere a păcii” permite rușilor să ofere un context diplomatic și nobil acțiunilor care, prin esența sa, sunt mai puțin diplomatice și nobile.
Plus la aceasta, fiind conștient de situația tensionată din prezent, liderul rus își dă seama că fiecare acțiune ar trebuie întreprinsă cu maximă prudență și cu minime motive pentru reacții radicale din partea societății mondiale. Instrumentele pe care le oferă războiul hibrid se potrivesc cel mai bine pentru asemenea scopuri.
Traian Albu
