Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avut duminică o întrevedere cu omologul său egiptean Abdel Fattah Al-Sissi în marja summitului G20 de la New Delhi, după un deceniu de tensiuni între cele două ţări.
Cei doi lideri au discutat în prezenţa mai multor membri ai delegaţiilor lor, potrivit imaginilor difuzate în direct de televiziunea turcă, transmite Protv.ro.
Discuţiile au vizat relaţiile bilaterale şi cooperarea în domeniul energiei între Turcia şi Egipt, precum şi aspecte regionale şi globale, potrivit preşedinţiei turce.
Turcia a anunţat în martie reluarea contactelor diplomatice cu Egiptul, în premieră după 2013, an în care relaţiile dintre Ankara şi Cairo au fost întrerupte brusc, după venirea la putere a lui Sissi.
După destituirea de către Sissi a primului preşedinte ales democratic al Egiptului, Mohamed Morsi, provenit din rândul Frăţiei musulmane şi aliat al Turciei, Erdogan a promis că nu va mai „vorbi niciodată cu cineva ca” Sissi. Totuşi, după seismul din februarie a.c., soldat cu peste 50.000 de morţi în Turcia, cei doi lideri au discutat la telefon, iar mai devreme, în noiembrie 2022, au dat mâna în tribunele Cupei mondiale de fotbal din Qatar, altă ţară cu care Egiptul şi-a reluat recent relaţiile.