PoliticăRăzboi în Ucraina/Война в Украине

Moldova a susținut rezoluția ONU privind tragerea la răspundere a Rusiei

Republica Moldova a votat în favoarea unei rezoluții ONU prin care se cere ca Rusia să fie trasă la răspundere pentru încălcarea dreptului internațional prin invadarea Ucrainei.

Potrivit sursei, votul a avut loc ieri, la o reuniune a Adunării generale a ONU.

Conform rezultatelor votării, 94 de țări au votat „pentru”, 14 au votat „împotrivă”, 73 s-au abținut și 11 țări n-au luat parte la vot.

Pe lângă condamnarea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și cererea ca persoanele care au luat deciziile de a începe războiul să fie trase la răspundere, Rezoluția ONU prevede și plata despăgubirilor și a pierderilor militare de către Rusia.

Reprezentantul Rusiei a numit Rezoluția un „document nesemnificativ”, pe care Moscova nu-l va respecta.

Deputatul PAS Dumitru Alaiba a salutat marți adoptarea documentului susținut și de Republica Moldova pe pagina sa de Facebook.

„Țara noastră a votat „pentru”. Suntem în rând cu lumea civilizată. Din Europa, doar două țări nu au votat „pentru”: Belarus (contra) și Serbia (abținere). Iar eu din nou mi-am imaginat pe o clipă un coșmar în care acum hoții conduși din Kremlin ar fi la guvernare și ar vota contra libertății și pentru crime de război, iar noi să nu ne spălăm de această rușine câteva generații înainte, cum va fi cazul Republicii Belarus”, a scris Alaiba.

#Moldova #ONU #vot

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button