Politică

Moment critic pentru Macron: Două moțiuni de cenzură au fost depuse în Adunarea Națională legate de reforma pensiilor

Preşedintele Emanuel Macron se va confrunta luni cu un moment critic, când Adunarea Naţională urmează să voteze moţiunile de cenzură depuse după ce guvernul său a ocolit joi parlamentul, pentru a promova o reformă nepopulară a legii pensiilor, care include creşterea vârstei de pensionare, transmite Reuters și News.ro.

Cu toate acestea, în timp ce voturile de luni pot arăta furia faţă de guvernul lui Macron, este puţin probabil ca acestea să anuleze reformele.

Parlamentarii opoziţiei au depus vineri două moţiuni de cenzură în Parlament.

Grupul de centru Liot a propus o moţiune de cenzură multipartide, care a fost co-semnată de alianţa de extremă stânga Nupes.

Câteva ore mai târziu, partidul de extremă-dreapta Mobilizarea Naţională a Franţei, care are 88 de membri ai Adunării Naţionale, a depus, de asemenea, o moţiune de cenzură.

Dar, chiar dacă partidul lui Macron şi-a pierdut majoritatea absolută în camera inferioară la alegerile de anul trecut, sunt puţine şanse ca moţiunea multipartid să treacă, cu excepţia cazului în care se formează o alianţă surpriză a parlamentarilor din toate părţile, de la extrema stângă la extrema dreaptă.

Liderii partidului conservator Les Republicains (LR) au exclus o astfel de alianţă. Niciunul dintre ei nu a sponsorizat prima moţiune de cenzură depusă vineri.

Reforma pensiilor a preşedintelui Macron ridică vârsta de pensionare cu doi ani, la 64 de ani, ceea ce guvernul spune că este esenţial pentru a se asigura că sistemul nu se prăbuşeşte.

Măsura guvernului, care a urmat săptămânilor de proteste împotriva reformei pensiilor, a declanşat trei nopţi de tulburări şi demonstraţii la Paris şi în toată ţara, amintind de protestele Vestelor Galbene care au izbucnit la sfârşitul anului 2018 din cauza preţurilor ridicate ale combustibililor.

#Macron #Adunarea_Națională #reforma_pensiilor

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button