Politică

Oficial UE: Condamnarea lui Șor, un pas semnificativ în lupta împotriva corupției

Condamnarea lui Ilan Șor de către Curtea de Apel Chișinău la 15 ani de închisoare pentru frauda bancară este un pas semnificativ pentru justiție și lupta împotriva corupției.

Declarația aparține purtătoarei de cuvânt a Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Nabila Massrali, și vine în contextul sentinței emise pe 13 aprilie, transmite sursa.

„Condamnarea de către Curtea de Apel Chișinău a fugarului pro-Kremlin Ilan Șor la 15 ani de închisoare pentru frauda bancară de un miliard de dolari din 2014 este un pas semnificativ pentru justiție și lupta împotriva corupției. UE va continua să sprijine Moldova în procesul de reformă”, menționează oficialul european.

Deputatul fugar Ilan Șor a fost condamnat definitiv în dosarul ,,frauda bancară” la 15 ani de închisoare. Prin aceeași hotărâre, Curtea de Apel Chișinău l-a privat de dreptul de a ocupa funcții în sistemul bancar pe termen de cinci ani, dar și a dispus încasarea de la politician a sumei de 5,2 miliarde de lei. Apărătorii liderului Partidului Șor au declarat că sentința va fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție.

#Șor #condamnare #UE

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button