Analizând retrospectiva istoriei contemporane, dar și a backgroundului istoric general, Federația Rusă dintotdeauna s-a poziționat ca Imperiu, manifestându-și ambițiile de dominare și control. În prezent, politica a evoluat până la acel nivel când, ambițiile expansioniste și/sau strategice nu pot fi manifestate atât de simplu și deschis, dar acest lucru nu înseamnă că guvernele contemporane nu mai au asemenea ambiții și tendințe.
Din punct de vedere geopolitic și strategic, Federația Rusă continuă să-și lobeze interesele și obiectivele strategice în mai multe țări din regiunea post-sovietică. În acest articol descriem cazurile când această prezență este una evidentă și cu impact. Este vorba despre prezența și lobarea intereselor Federației Ruse în Belarus, Ucraina și Republica Moldova, conform articolului publicat aici.
Belarus
Regimul politic instaurat și menținut de președintele Aleksandr Lukașenco reprezintă un regim autoritar, cu o cenzură evidentă, cu refugiați și deținuți politici, cu proteste pe care le-a urmărit cu ceva timp în urmă întreaga lume. Menținerea unui asemenea regim, în mod firesc, necesită fie resurse interne, fie susținerea partenerilor din afara țării.
În acest context, Federația Rusă s-a dovedit a fi un partener ideal nici nu atât pentru Belarus, cât pentru Lukașenko. Creditele oferite de către Federația Rusă reprezintă o resursă importantă și necesară pentru Belarus. Totodată, acesta este unul dintre cazurile când contextul comercial fredonează cu cel politic.
Deciziile lui Lukașenko în contextul „crizei migranților” îl poziționează în fața societății mondiale într-o lumină extrem de negativă. Acțiunile acestuia par a fi incontestabile și incontrolabile. Totodată, în acest context ne amintim că, acțiunile președintelui Belarusului, totuși, pot fi influențate și controlate de către partenerul extern principal, partenerul care îl alimentează cu credite și resurse – Federația Rusă.
Federația Rusă, la rândul său, datorită acțiunilor categorice ale lui Lukașenko se poziționează ca „Ultima redută” pentru Uniunea Europeană și societatea mondială, capabilă să influențeze deciziile președintelui Belarusului. În schimbul unor interese și beneficii, desigur.
Ucraina
Ucraina, de fapt, reprezintă un exemplu relevant din istoria contemporană a consecințelor pe care le poate avea un joc politic de după culise, un joc politic dintre 2 mari forțe mondiale – SUA și Federația Rusă. Interesul Federației Ruse în cazul Ucrainei a fost determinat, începând cu 2014, primordial de ambiții expansioniste.
În cadrul planurilor expansioniste ale operațiunii „Novorossiya” se analiza în serios opțiunea anexării unei mari părți ale Ucrainei, de la Harkov până la Odesa. Totodată, evenimentele au luat o întorsătură neprevăzută (evenimentele din Donbas), ceea ce a redus semnificativ din ambițiile expansioniste ale Federației Ruse.
Până la urmă, totuși, Federația Rusă și-a atins parțial obiectivele aici. Deși scopul principal al Federației Ruse era de a convinge societatea mondială în faptul că partea rusă nu este prezentă pe teritoriul Ucrainei, odată ce Crimeea a fost anexată, Vladimir Putin a recunoscut că Federația Rusă, totuși, a fost prezentă în Ucraina. Acesta este un exemplu relevant a situației în care dorința de a aparține istoric la un eveniment domină planurile strategice inițiale.
În prezent Federația Rusă continuă să fie prezentă pe teritoriul Ucrainei. Această prezență strategică duce, periodic, la tensionarea situației. Conform unor date furnizate de către SUA, în prezent Federația Rusă are peste 92 000 de militari dislocați la hotarele cu Ucraina.
Republica Moldova
Din punct de vedere istoric, Republica Moldova este familiarizată cu prezența Federației Ruse atât din punct de vedere teritorial, cât și din punct de vedere politic. Chiar și după proclamarea independenței, Federația Rusă continua să rămână prezentă pe teritoriul Republicii Moldova, să se implice și să influențeze anumite decizii și fenomene. Prin intermediul numeroaselor guverne pro-ruse, Federația Rusă a reușit cu brio să lobeze interese pe termen lung, ca de exemplu: înțelegerea comercial – strategică dintre Republica Moldova și Gazprom, anumite facilități vamale, tărăgănarea soluționării conflictului Transnistrean.
Din punct de vedere geopolitic, anume problema Transnistriei reprezintă principalul interes al Federației Ruse. Contrar prevederilor dreptului internațional, Rusia continuă să-și păstreze contingentul militar pe teritoriul Moldovei (a nu se confunda cu forțele de menținere a păcii). În cazul în care, totuși, se va ajunge la soluționarea problemei Transnistrene, efectiv, Federația Rusă nu va mai avea nici un temei de a-și disloca forțe militare aici (deși, legal nici acum nu-l are). Acesta este principalul motiv care a determinat toate guvernele pro-ruse să tărăgăneze soluționarea problemei respective.
Federația Rusă continuă să fie prezentă și să „joace” pe mai multe teritorii – undeva mai evidențiat, undeva mai retras. Totodată, acest lucru, cu siguranță, nu reprezintă un avantaj pentru țările respective.
Elvira Chiriac
