Economie

Republica Moldova a ajuns să importe produse lactate. Care este motivul

Crescătorii de animale și producătorii de lapte sunt la pământ. Dezastrul care domină în sector este fără precedent. Centrele de colectare a laptelui au dispărut, brațele de muncă – la fel, iar cadrul juridic este imperfect. Pentru a găsi vreo soluție, un grup de funcționari locali a mers la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Cea mai acută problemă, prețul de achiziție a laptelui, a fost abordată de către vicepreședintele raionului Sângerei, Ion Bârsan.

Ion Bârsan, vicepreședintele raionului Sângerei a declarat că atât timp cât un litru de lapte va fi cinci lei, dar o sticlă de apă de 1,5 litri – zece lei, adică 7,5 lei litrul, atât timp crescătorii de animale vor fi într-o situație deplorabilă, iar ramura nu va putea fi resuscitată. În ultimii cinci ani, în raionul Sângerei au fost lichidate 15 stâne.

Mulți fermieri au renunțat la producerea laptelui și din cauza lipsei centrelor de colectare, a precizat Vasile Raru, șeful secției agricultură din Cahul.

„La noi în regiune, cunoaștem multe mini-ferme care s-au dezis de producerea laptelui de vite mari cornute din cauza lipsei centrelor de colectare a laptelui și a prețului, care, pur și simplu, nu este convenabil pentru creșterea bovinelor și producerea laptelui”, a spus Vasile Raru.

Producătorii invocă și lipsa de echitate în acordarea subvențiilor. Autoritățile au majorat unele subvenții, încercând să redreseze situația și să încurajeze investițiile în sector, a declarat ministrul Agriculturii, Viorel Gherciu.

„Situația este mai dezastruoasă în sectorul bovinelor, anume din aceste considerente s-a venit cu o subvenție mai mare cu 7.000 de lei pe cap de animal și vreau să menționez că nici în Uniunea Europeană nu se achită subvenția pe cap de animal la bovine în așa proporție. Anume pentru a încuraja investițiile în acest sector. Această subvenție va fi și pentru anul viitor, dar nu o vom menține la același plafon și în 2023. Presupun că va fi diminuat”, a spus ministrul.

În ultimii ani, declinul din sectorul zootehnic a continuat, arată datele oficiale. De la începutul acestui an, numărul capetelor de bovine a scăzut cu circa 9 la sută, al porcinelor – cu peste 5 la sută, iar cel al ovinelor și caprinelor – până la aproape 7 la sută. În acest an, ajutoarele pentru sectorul zootehnic s-au cifrat la peste 100 de milioane de lei, sau 5,5 la sută din suma totală a subvențiilor de peste 1,5 miliarde de lei, oferite sectorului agrar.

Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button