Politică

Salvatorii moldoveni detașați în Turcia au primit cadouri de la Sandu. Recean: Din numele președintei…

Salvatorii detașați în misiunea din Turcia au primit cadouri de la președintă. Este vorba despre daruri „de preț” și diplome de onoare.

Acestea au fost oferite de către premierul Dorin Recean. Premierul le-a transmis mulțumiri din numele Guvernului, dar și din numele șefei statului și președintelui Parlamentului.

„Din numele președintei Sandu, din numele președintelui Parlamentului Grosu, vreau să vă mulțumesc pentru efort, pentru că v-ați remarcat acolo. Ați salvat un copilaș. Ați lucrat în peste 220 de blocuri. Am făcut parte dintr-un efort consolidat, gestionat de Agenția Turcă pentru Coordonarea Dezastrelor și ONU. Vreau să mulțumesc membrilor din misiunea diplomatică de la Ankara și misiunea consulară de la Istanbul, care vor continua să acorde asistența necesară cetățenilor Moldovei din Turcia”, a declar prim-minsitrul.

Unul dintre salvatori a fost felicitat cu ocazia zilei de naștere de premier în timpul ceremoniei de sâmbătă. Pompierii moldoveni au revenit acasă în jurul orei 6:00, după ce au plecat în zonele afectate de seismele din Turcia pe 6 februarie.

Salvatorii au efectuat misiuni de căutare, au salvat un copil de printre ruine și au recuperat mai mult corpuri neînsuflețite. Ei au lucrat de comun cu salvatori din Turcia, Ungaria, Mexic și Olanda.

#Salvatorii_moldoveni #Turcia #Sandu

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button