Președintele ucrainean Vladimir Zelenski anunță decizii care vor ajuta la eliminarea corupției. „Nu va mai exista cale de întoarcere spre ce era în trecut”, a spus el, ca reacție la un scandal de corupţie la nivel înalt.
Ministrul adjunct pentru infrastructură a fost reţinut pentru luare de mită și sunt suspiciuni și în Ministerul Apărării. Potrivit unor informații din presă, hrana pentru militari ar fi fost cumpărate la prețuri umflate, transmite sursa.
„Vreau să fie clar un lucru: nu va mai exista cale de întoarcere la ceea ce a fost în trecut, la modul în care obişnuiau să trăiască diverse persoane apropiate de instituţiile statului sau cei care şi-au petrecut întreaga viaţă alergând după un scaun”, a spus Zelenski în intervenţia sa video zilnică.
Ucraina are o istorie lungă de corupţie şi guvernare instabilă, Transparency International situând în 2021 ţara pe poziţia 122 din 180 în ceea ce ce priveşte corupţia, nu cu mult mai bine decât Rusia, amintește Agrerpres.
UE a făcut din reformele anticorupţie una din cerinţele sale cheie pentru aderarea Ucrainei, după ce anul trecut i-a acordat Kievului statutul de candidat.
„Săptămâna aceasta va fi momentul pentru decizii adecvate. Deciziile au fost deja pregătite. Nu vreau să le fac publice în acest moment, dar totul va fi corect”, a spus el.
Zelenski a spus că guvernul său a acceptat demisia unui viceministru după o anchetă privind acuzaţii de acceptare de mită. El nu l-a identificat pe oficial, dar presa a informat că viceministrul interimar al Infrastructurii, Vasil Lozinski, a fost reţinut sub acuzaţia de acceptare de mită.
Atenţia recentă asupra corupţiei îl priveşte şi pe ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, după ce un ziar a informat că armata ar fi achiziţionat alimente la preţuri foarte umflate. Ministerul ucrainean al Apărării a descris acuzaţiile drept false, iar unei comisii parlamentare i s-a solicitat să investigheze situaţia.