Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că Ucraina are capacitățile militare necesare pentru a-și recaptura teritoriul, anunțând totodată că partenerii săi occidentali i-au livrat aproape toate vehiculele de luptă promise, potrivit sursei.
„Peste 98% din vehiculele de luptă promise Ucrainei au fost livrate”, a declarat Stoltenberg în timpul unei conferințe de presă pe care a susținut-o cu premierul luxemburghez Xavier Bettel.
Stoltenberg a amintit de vizita-surpriză pe care a efectuat-o săptămâna trecută la Kiev, reiterând joi că mesajul Alianței Nord-Atlantice pentru Ucraina este clar: va fi alături de ea „atât timp cât va fi nevoie”.
„Trebuie să menținem cursul și să continuăm să furnizăm Ucrainei ceea ce are nevoie pentru a învinge”, a subliniat el.
Șeful NATO a afirmat că partenerii occidentali ai Kievului au furnizat Ucrainei peste 1.550 de vehicule blindate, 230 tancuri și alte echipamente, inclusiv „cantități vaste de muniție”.
„În total am instruit și echipat peste 9 brigăzi blindate ucrainene noi, lucru care va pune Ucraina într-o poziție puternică pentru a continua să recâștige teritoriu ocupat [de Rusia]”.
Jens Stoltenberg a afirmat de asemenea că la summitul NATO ce va avea loc luna viitoare la Vilnius alianța urmărește să prezinte un plan multianual de sprijin pentru Ucraina și va continua consolidarea capacităților defensive ale statelor membre ale NATO.