Economie

Unde sunt miliardele pentru investiții de la Apă-Canal Chișinău

Situaţia critică de la întreprinderea municipală Apă-Canal Chişinău şi scandalul iscat de inevitabila deconectare a mai multor clădiri ale acestei întreprinderi ne-au făcut să ne uităm peste planurile de investiţii, adică unde se duc banii.

Datele analizate de Mold-Street.com relevă că, în perioada 2019-2021, Apă-Canal Chişinău a solicitat, iar Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a aprobat şi avizat realizarea unor investiţii de peste 1,2 miliarde de lei sau aproximativ câte 400 de milioane de lei pe an, transmite sursa.

Doar 10% din investiţiile planificate au fost realizate

În anii 2022-2023, planurile de investiţii au mai crescut pe hârtie cu încă 1,06 miliarde de lei. Investiţiile au fost şi sunt planificate în special în apeducte şi reţele de canalizare, dar şi în clădiri şi utilaje, echipamente de măsurare etc.

Astfel, în total se adună o sumă uriaşă de 2,26 miliarde de lei, pentru o întreprindere cu o cifră de afaceri de 660-680 de milioane de lei pe an, în această perioadă.

În pofida planurilor grandioase anunţate de prestatorul de servicii, investiţiile de 1,2 miliarde de lei planificate în anii 2019-2021, aşa şi nu au fost efectuate.

Gradul de realizare a acestora a fost de aproximativ 10%, ANRE acceptând doar un volum de investiţii de aproximativ 128 de milioane de lei, ce au fost executate de Apă-Canal Chişinău în anii 2019-2021.

Ce s-a întâmplat cu peste un miliard de lei, planificat pentru investiţii, ar putea fi un subiect de investigat.

Investiţii din credite

Cu toate că Apă-Canal Chişinău nu a îndeplinit niciodată planul de investiţii în 2019-2021, anul trecut, ANRE a acceptat să îl majoreze de aproape două ori.

Astfel, pentru 2022, planul a fost de aproape 720 de milioane de lei, el fiind revizuit de câteva ori pe parcursul anului.

Cea mai mare parte din banii pentru investiţiile furnizorului au fost planificaţi din credite externe de la BERD şi BEI: în 2020 – circa 261 de milioane de lei, în 2021 – aceeaşi sumă de 261 de milioane de lei, ceea ce denotă că în 2020 nu s-a realizat, apoi s-a amânat pentru 2021.

Ţinând cont că nici în 2021 nu s-a realizat, banii din creditul BERD şi BEI se pare că au fost planificaţi a fi cheltuiţi în 2022.

Este adevărat că, în 2022, suma a crescut la 294 de milioane de lei. Tot în 2022, Apă-Canal Chişinău planifica să valorifice şi 72 de milioane de lei dintr-un grant de la Fondul Ecologic Naţional.

Restul banilor sunt indicaţi ca proveniţi din resurse proprii. În condiţiile în care Apă-Canal Chişinău în anii 2020-2021 a activat cu pierderi, iar în 2022 a ajuns să nu mai poată plăti pentru curentul electric, este evident că nu are nici bani pentru investiţii.

Cât a investit real în 2022, Apă-Canal Chişinău urmează să raporteze la ANRE, iar agenţia să verifice şi să le accepte, ca apoi să fie restituite din tarif.

Până atunci, ANRE a aprobat şi a avizat Planul de investiţii pentru anul 2023 al Apă-Canal Chișinău, în valoare de 344,67 milioane de lei, cu 52,31 milioane de lei mai puțin decât valoarea solicitată. Peste 220 de milioane de lei provin din creditele BERD şi BEI.

O treime din apă se pierde

Rapoartele anuale ale ANRE şi SA Apă-Canal Chişinău relevă că, în pofida planurilor grandioase de investiţii, circa o treime din volumul de apă se pierde pe drum spre consumatori.

Astfel, în anul 2019, cota volumului comercializat a constituit 65,6%, iar a consumului tehnologic și pierderilor de apă – 34,3%. În 2020 – 66,6% din volumul captat a ajuns la consumatori, iar 33,3% a fost consum tehnologic și pierderi de apă. În anul 2021, raportul a fost de 69% la 31%. Avem o mică tendinţă de diminuare.

Potrivit ANRE, cauza principală a nivelului înalt al acestor pierderi este faptul că rețelele publice de alimentare cu apă și de canalizare au un grad înalt de uzură.

Totodată, ANRE susţine că lipsa surselor financiare pentru realizarea investițiilor în sistemele publice de alimentare cu apă și de canalizare nu permite dezvoltarea, modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea acestora. În cazul Apă-Canal Chişinău se pare că există credite externe, care însă, după cum vedem, nu sunt valorificate.

Apă-Canal Chișinău are un capital social de 611,91 milioane de lei, deținut de autoritățile municipale Chișinău. Compania asigură cu apă potabilă și tehnică peste 760.000 de consumatori din municipiul Chișinău. Întreprinderea este cel mai mare furnizor de apă din Republica Moldova.

#ApaCanal #Moldova #Economie

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button