”Majorarea salariilor pentru angajații din ramura educației și întregul sector bugetar; elaborarea și adoptarea unor programe în domeniul securității și sănătății în muncă; promovarea egalității de șanse pentru femei și bărbați și neadmiterea discriminării pe criterii de gen în sfera muncii.”
Sunt doar câteva din revendicările participanților miting-ului consacrat Zilei internaționale a solidarității oamenilor muncii, transmite realitatea.md.
Documentul elaborat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova, urmează să fie înaintat Guvernului.
„Noi, participanții la mitingul dedicat Zilei internaționale a solidarității oamenilor muncii – 1 Mai, reprezentanți ai centrelor sindicale național-ramurale din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, accentuăm importanța și simbolismul Zilei de 1 Mai – ziua în care este celebrată MUNCA. În această zi, oamenii muncii și mișcarea sindicală, se solidarizează pentru a atrage atenția întregii societăți asupra faptului că drepturile celor care muncesc, care creează plusvaloare și contribuie la dezvoltarea țării – trebuie respectate”, se arată într-un comunicat de presă.
”Oamenii muncii merită un trai calitativ, salarii care să le acopere necesitățile proprii și ale familiilor lor, protecție socială adecvată, justiție și echitate, condiții inofensive de muncă, dezvoltare și creștere profesională, respectarea dreptului de afiliere în sindicate și purtare de negocieri colective, garantarea dreptului la un loc de muncă decent, aici, la noi în țară”, susțin sindicaliștii.
În contextul obținerii de către Moldova a statutului de candidat pentru aderare la Uniunea Europeană, sindicatele se adresează Guvernului, dar și Parlamentului cu următoarele revendicări:
Stabilirea salariului minim în mărime de 50% din salariul mediu pe economie, în conformitate cu prevederile Cartei sociale europene revizuite și Directivei UE privind salariile minime adecvate in Uniunea Europeană;
Majorarea salariilor pentru angajații din ramura educației și întregul sector bugetar, astfel încât salariul mediu lunar al acestora să fie, cel puțin, la nivelul salariului mediu lunar pe țară;
Elaborarea și adoptarea unor programe în domeniul combaterii economiei informale și în domeniul securității și sănătății în muncă;
Perfecționarea Legii nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii pentru asigurarea unui trai decent al tuturor beneficiarilor de pensii, inclusiv a mecanismului de calculare și stabilire a pensiei anticipate pentru carieră lungă;
Elaborarea și adoptarea, cât mai urgentă, a actelor normative necesare pentru implementarea prevederilor Convenției OIM nr.161/1985 privind serviciile de sănătate ocupațională;
Racordarea, cât mai urgentă, a cadrului legal ce vizează activitatea Inspectoratului de Stat al Muncii la prevederile convențiilor OIM în domeniu;
Promovarea egalității de șanse pentru femei și bărbați și neadmiterea discriminării pe criterii de gen în sfera muncii;
Excluderea taxei pentru înregistrarea de stat a organizației sindicale pentru obținerea statutului de persoană juridică;
Elaborarea unui mecanism care să prevadă acoperirea cu negocieri colective a circa 80% din salariali, conform prevederilor Directivei UE privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană;
Asigurarea funcționării eficiente a parteneriatului social la nivel național, ramural, teritorial și nivel de unitate economică;
Neadmiterea flexibilizării și liberalizării excesive a legislației muncii în detrimentul drepturilor, garanțiilor și intereselor legale ale salariaților.
Amintim că ziua de 1 Mai comemorează lupta istorică a muncitorilor din întreaga lume și este recunoscută în majoritatea țărilor. 1 Mai este sărbătorit în amintirea mișcărilor de protest ale muncitorilor care au izbucnit în anul 1886 la Chicago, SUA. Sute de mii de americani au ieșit în stradă pentru a cere în cadrul unor manifestații dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
1 Mai este ziua când milioane de oameni din toată lumea pledează pentru respectarea drepturilor de muncă și asigurarea unui trai decent.