Deși conflictul transnistrean s-a agravat după tentativa de lovitură de stat sovietică din 1991, primele victime au avut de suferit deja în 1990, la două luni după Declarația de Independență a Transnistriei din 2 septembrie 1990. Forțele moldovenești au intrat în Dubăsari pentru a separa Transnistria în două jumătăți, dar au fost oprite de separatiștii, care au ocupat podul Nistru. O a doua încercare de a traversa podul Lunga a avut loc la 13 decembrie 1991. După a doua încercare eșuată, a existat o pauză în activitatea militară până la 2 martie 1992, considerată începutul Războiului din Transnistria.
Răsturnarea regimului Ceaușescu – una dintre premisele conflictului transnistrean
Se consideră că una dintre principalele premise a acestui conflict s-a format și mai devreme, în 1989. Răsturnarea regimului Ceaușescu în România în decembrie 1989 și redeschiderea graniței dintre România și Moldova la 6 mai 1990 au fost evenimentele care i-au determinat pe mulți din Transnistria și Moldova să creadă că o unire între Moldova și România este inevitabilă.
Odată cu căderea guvernării Partidului Comunist, România a apărut mult mai atractivă. Acest lucru, din păcate, a alarmat populația de limbă rusă, a dat naștere mișcărilor secesioniste în Găgăuzia și Transnistria, iar pe măsură ce Sovietul Suprem al Moldovei, dominat de naționaliști, a scos în afara legii aceste inițiative, Republica Găgăuză și Transnistria și-au declarat independența față de Moldova.
Scopul Transnistriei în acest conflict
Locuitorii Transnistriei au căutat realinierea cu Uniunea Sovietică ca republici federale independente. Pentru acea perioadă, probabil, această opțiune părea a fi una reală. În acest context, partea rusă a „apreciat” voința poporului transnistrean și, respectiv, asistența Moscovei a fost generoasă.
Transnistria a devenit astfel una dintre numeroasele „republici nerecunoscute” din URSS, alături de Abhazia, Osetia de Sud și Nagorno-Karabah. Aceste state autoproclamate au menținut legături strânse între ele și depind, în principal, de sponsorizarea Rusiei.
Conflictul Transnistrean – subiect pentru interpretări și manipulări
Conflictul Transnistrean rămâne a fi un subiect abordat pe larg în prezent. Dintr-o parte, toate părțile implicate își doresc soluționarea pașnică a acestui conflict deja istoric. Pe de altă parte, Federația Rusă nu dorește să renunțe la Transnistria – obiect de înaltă importanță strategică, în special în circumstanțele actuale. În același timp, Maia Sandu folosește riscant subiectul transnistrean pentru a sublinia poziția Republicii Moldova în cadrul rivalității Rusia-SUA-NATO.
În acest context, subiectul se vehiculează în diverse moduri. Președintele Transnistriei, deși se pronunță pentru soluționarea conflictului, ignoră orice instrumente diplomatice predestinate negocierilor în acest sens și se adresează cu scrisori directe către Chișinău. Federația Rusă folosește acest pretext pentru a acuza Chișinăul de „tărăgănarea” subiectului și nedorința proprie de a rezolva această problemă.
Asemenea manipulări influențează negativ posibilitatea de rezolvare a conflictului. Plus la aceasta, „jocul energetic” al Federației Ruse prin care Gazpromul continuă să livreze gaze naturale în Transnistria la un preț simbolic, tensionează și mai mult dispoziția societății moldovenești și opinia publică.
Asemenea abordări, de fapt, frânează semnificativ procesul de rezolvare a conflictului transnistrean. Trecutul istoric nu a oferit Republicii Moldova guvernări care ar mișca lucrurile din loc la acest capitol. Pentru unele dintre acestea subiectul era tabu, reieșind din direcția de guvernare pro-rusă, pentru altele problema transnistreană pur și simplu nu se regăsea în lista priorităților. Guvernarea actuală pare a fi eligibilă pentru a rezolva problema respectivă, iar dacă aceasta nu va fi rezolvată în perioada de conducere a actualului legislativ, apar mari dubii în privința faptului că acest conflict transnistrean va fi soluționat în viitorul apropiat.
Traian Albu
