Economie

După „ajutorul pascal”, Igor Grosu anunță și alocarea a 20 mln lei pentru renovarea bisericilor

Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS), a anunțat pe 25 aprilie că, în acest an, de la bugetul de stat vor fi alocate 20 milioane de lei pentru renovarea bisericilor din țară. În primă etapă vor avea prioritate lăcașurile sfinte situate pe traseele turistice. Grosu a argumentat inițiativa prin faptul că pentru PAS este „esențială” promovarea monumentelor istorice, în vederea atragerii cât mai multor turiști.

Într-un videoclip publicat pe rețelele de socializare, în care apare pe fundalul unei mănăstiri de pe teritoriul rezervației cultural-naturală „Orheiul Vechi”, Igor Grosu spune că, în ultimii ani, PAS a alocat aproape 30 milioane de lei pentru amenajarea căilor de acces către obiectivele turistice de acolo.

Pentru noi, guvernarea pro-europeană PAS, este esențial nu doar să păstrăm tradițiile și să protejăm monumentele istorice, dar și să le promovăm pentru a atrage cât mai mulți turiști”, a adăugat politicianul. Ulterior, el a enumerat câteva obiective turistice religioase din țară care au fost restaurate, inclusiv cu ajutorul Uniunii Europene.

De aceea, am decis ca în acest an să alocăm din bugetul de stat suma de 20 milioane de lei, prin care ne propunem să lansăm un program național de renovare a lăcașelor sfinte, iar ca prioritate vor avea la început bisericile situate pe traseele turistice naționale, pentru că vrem să le promovăm și să ajutăm la valorificarea lor. Cu toții ne-am convins, în repetate rânduri, că avem o țară foarte frumoasă, că noi moldovenii avem tradiții frumoase. Acum, e de datoria noastră să păstrăm și conservăm acest patrimoniu cultural național”, a mai spus Igor Grosu.

#Grosu #renovare #biserici

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button