În prima jumătate a acestui an, prețurile la produsele agricole au crescut cu 9,5 la sută, față de perioada similară a anului trecut, arată datele Biroului Național de Statistică.
Din produsele vegetale, cel mai mult s-au scumpit pomușoarele – cu 41,5%, legumele – cu 38,7%, cartofii – cu 38,0%, floarea-soarelui – cu 19,6%.
Au crescut prețurile și la produsele animaliere: ouăle s-au scumpit cu 26,0%, vite și păsări în masă vie – cu 15,8%, laptele – cu 14,4%.
Potrivit Biroului Național de Statistică, este vorba de prețurile producătorului (preţurile medii de vânzare de către întreprinderile agricole) la produsele agricole.
Precizăm că în data de 4 august, ANRE a majorat tariful la gaz pentru consumatorii casnici de la 18,60 lei până la 23 de lei pentru un metru cub. Totodată, BNM a majorat rata de bază cu trei puncte procentuale, ceea ce poate duce la scumpirea creditelor.