Mai mulți membri și simpatizanți ai partidului „ȘOR” au mers astăzi la vila de la Condrița cu o cratiță cu paste. „Înainte de a veni la Președinție, Maia Sandu a promis vrute și nevrute, a spus că va transforma vila prezidențială de la Condrița într-un spaţiu pentru femeile-victime ale violenței domestice, lucru care nu s-a întâmplat. De când se află în fotoliul de șef de stat, Maia Sandu a spus numai minciuni”, susțin reprezentanții formațiunii, menționând că pastele reprezintă „macaroanele pe care le pune în fiecare zi pe urechile oamenilor”.
„Am obosit de atâtea promisiuni. Ajunge atâta minciună! Zilnic, pentru întreținerea vilei de la Condrița, se cheltuie peste 80 de mii de lei. Anual, moldovenii plătesc 2,3 milioane de lei pentru întreținerea acestei instituții. Și asta doar pentru ca Maia Sandu să vină să se plimbe aici. Asta deși a promis că va transforma complexul rezidențial de la Condrița într-un spaţiu pentru femeile-victime ale violenței domestice, lucru care nu s-a întâmplat. A promis că va scoate gardul de la Președinție, dar nici această promisiune nu a fost îndeplinită. Cică nu reprezintă o prioritate. A lăsat poarta deschisă la Președinție, dar, de fapt, Maia Sandu ne poartă cu minciuni. Ne-am săturat! Macaroanele puse pe urechile noastre sunt prea multe. Am decis să vi le întoarcem! Jos minCIUMA galbenă!”, a declarat reprezentantul Partidului „ȘOR”, Tatiana Platon, conform sursei.
„Cât va mai dura această situație? Cât vom mai trăi în promisiuni și în minciună? Cât vor mai plânge copiii noștri, cât vor mai pleca oamenii noștri dragi din Moldova, din cauza incompetenților de la guvernare? Jos Maia Sandu, jos guvernarea!”, a menționat Svetlana Sochircă, primarul satului Susleni, raionul Orhei.