Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege care prevede instituirea unui moratoriu pe un termen de șase luni asupra eliberării certificatelor de urbanism pentru proiectarea stațiilor noi de alimentare cu produse petroliere principale și a celor cu gaze lichefiate. Sursă.
Proiectul prevede modificarea Legii privind piața produselor petroliere, Codului fiscal, Codului contravențional și propune patru măsuri concrete.
De asemenea, este prevăzută anularea taxei fixe pentru eliberarea licenței pentru importul și comercializarea angro a benzinei, motorinei și a gazului lichefiat.
O altă măsură impune restricții privind re-vânzarea angro a produselor petroliere, majorarea cotei accizelor la importul produselor petroliere.
Se mai propune majorarea cuantumului sancțiunilor contravenționale pentru încălcarea normelor de desfășurare a activității în domeniu.
În opinia vicepreședintelui Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, unul din autorii proiectului, inițiativa legislativă va servi, în primul rând, consumatorii, având drept obiective prețuri mai mici și calitate mai înaltă.
„Ne dorim un climat favorabil pentru libera concurență și o eficiență pe măsura așteptărilor consumatorilor”, a conchis Radu Marian.
Proiectul de lege urmează să fie votat în lectura a doua.