PoliticăSocietate

Purtarea în Moldova a simbolurilor folosite de ruși în războiul din Ucraina, interzisă din 20 aprilie

Începând cu mâine, 20 aprilie, purtarea în public a simbolurilor folosite de armata rusă în războiul din Ucraina literele „Z” și „V”, precum și panglica negru-oranj, denumită și „panglica Sfântul Gheorghe” sunt interzise de a fi utilizate.  Cu un asemenea anunța a venit astăzi, 19 aprilie deputatul PAS, Radu Marian, după ce Maia Sandu a semnat decretul de promulgare a legii ce prevede acest lucru.

Deputatul afirmă aceste simboluri sunt folosite „pentru a justifica agresiunea militară a Rusiei împotriva statului independent Ucraina, pentru a justifica atacurile asupra orașelor, infrastructurii și crimele împotriva civililor într-un război criminal”.

„Într-o țară pașnică ca Moldova, neutră, așa ceva nu poate fi tolerat. Așa cum a zis și doamna președintă, oamenii vor putea în continuare să-i comemoreze pe eroii care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial și au învins nazismul. Știm cât de mare a fost prețul cu care a fost obținută pacea. Însă specularea războiului din 1945 pentru a promova astăzi o agresiune militară contra Ucrainei este o ofensă adusă memoriei părinților și bunicilor noștri care și-au dat viața. Oamenii supărați că simbolurile victoriei au devenit asociate cu războiul și masacrul din Bucha trebuie să își îndrepte supărarea spre acei care bombardează acum orașele din Ucraina. Miza deja nu mai este politică. Miza este pacea în Republica Moldova. Este important ca oamenii care merg la 9 mai să-i comemoreze pe cei căzuți să nu fie folosiți de cei care vor să aducă războiul în Republica Moldova”, spune Marian.

Amintim că, astăzi, 19 aprilie, președinta țării, Maia Sandu a semnat decretul prin care a promulgat legea ce interzice folosirea simbolurilor războiului utilizate de armata rusă în războiul nejustificat din Ucraina.

Potrivit legii, persoanele fizice care nu vor respecta prevederile legale riscă o amendă de la 4 500 până la 9 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore, iar persoanele juridice și cu funcții publice, care vor încălca prevederile respective, riscă o amendă de la 9 000 până la 18 000 de lei.

#panglică #Moldova #lege #9Mai

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button