Război în Ucraina

Un general rus s-a sinucis în această dimineață

Generalul Fiodorov a rămas toată noaptea la postul de comandă al diviziei, de unde a dirijat personal tirul de rachete asupra Lisichanskului.

Câteva dintre rachete nu au nimerit ținta și au explodat în câmp deschis și asta i-a provocat o furie fără margini, făcându-l să-i înjure pe toți ofițerii din preajma sa și să arunce cu scaunul pe care stătuse până atunci în perete. Era cu nervii la pământ, transmite sursa. 

Lumina zilei se strecură pe unde putu și în încăperea lor.  Generalul își frecă pleoapele cu mâinile . Ochii îi ardeau de parcă ar fi avut febră. Se uită la colonelul Nesmertnâi și văzu că acesta avea ochii roșii de nesomn și se gândi că, probabil, și ai săi erau la fel.

Își pipăi cu degetele de la mâna dreaptă pachetul de Marlboro din buzunar. Își scoase o țigară. O aprinse. Una dintre rachetele lansate de ei doborî un avion de-al lor. Nu pricepea ce se întâmplă.  O altă rachetă detună într-un alt avion de-al lor și doar a treia incendie depozitul de petrol din Lisichansk.

Se simțea foarte și foarte obosit și-l ridică pe maiorul Kutuzov de pe scaun ca să se odihnească un pic.  Pe scaun, se simți și mai obosit. Îl dureau mâinile, picioarele, burta, pieptul, umerii, spatele, de parcă toată noaptea ar fi cărat saci cu pietre. Până și capul parcă-i era de plumb.

Stinse chiștocul sub talpă, ferindu-se însă să se gândească la ce s-a întâmplat.

Fu dus acasă, cu mașina sa blindată.  După ce închise ușa se băgă în pat așa îmbrăcat cum era. Nici măcar cizmele nu și le scoase, atât de obosit era. Nu putea însă să doarmă. Nu-i dădea pace gândul că, din greșeală, au putut doborî două avioane de-ale lor. Se temea că vestea asta deja a aflat-o cel căruia nu îndrăznea să-i spună pe nume. Teama asta nu-l lăsa să doarmă. Teama asta îl făcea să se foiască de pe o parte pe alta, și să se gândească la urmări.

O sună pe nevastă-sa. Nu neapărat cu ea ar fi vrut să vorbească, ci cu copiii săi, cu Vitea și Sașa. Vitea avea patru ani și Sașa cinci și ei nu știau că el e la război. Le spuse că e la o vânătoare de mistreți, în munții Ural. Ei îl calmau. Copiii săi erau antidepresantul său. Dar Liuda nu-i răspunse. De patru zile nu-i răspundea la telefon.

Colonelul Nesmertnâi, fără să bată, deschise ușa. Vru să-l certe pentru asta, dar își înghiți cuvintele când acesta îi înmână un fax. Se gândi să-l muștruluiască după ce îl va citi. Se vede că era o chestie foarte urgentă dacă Nesmertnâi dădu buzna peste el fără să ciocănească.  Era destituit din fruntea diviziei pe care o conducea de pe 24 februarie și i se cerea să-i predea colonelului Nesmertnâi conducerea acesteia. Trebuia să elibereze cabinetul în decurs de zece minute. Colonelul Nesmertnâi ieși, dar rămase în fața ușii. Generalul mototoli ordinul în mână și-l aruncă în coșul de gunoi. O mai sună o dată pe Liuda și ea nu-i răspunse nici acum.

Luă un chiștoc din scrumieră și-l aprinse. Nu-l fumă însă și-l strivi sub picior. Colonelul Nesmertnâi împinse ușa și intră.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button